Ioan Oltean, despre iniţiativa legislativă a lui Silviu Prigoană: „Este o idee trăsnită”

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a catalogat propunerea lui Silviu Prigoană de a muta Parlamentul şi de a transforma Casa Poporului într-un mall, ,,o idee trăsnită”, pe care nu o agreează.

,,E o idee trăsnită a domnului Prigoană, dar e liber să depună orice iniţiativă legislativă. Alţi parlamentari au depus iniţiative mai trăznite decât aceasta. (…) Nu agreez ideea aceasta. Parlamentul are un sediu foarte frumos, şi un Parlament trebuie să aibă o instituţie pe măsura importanţei instituţiei respective", a spus vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Deputatul PDL Silviu Prigoană a anunţat, joi, că a finalizat şi va depune în perioada imediat următoare un proiect de lege privind mutarea sediului Parlamentului, în varianta unicamerală, din Casa Poporului într-o clădire pe care Nicolae Ceauşescu o construise ca sediu pentru Biblioteca Naţională a României. Silviu Prigoană crede că mutarea Parlamentului se poate face peste trei ani. În ceea ce priveşte soarta Casei Poporului, Prigoană a recunoscut că există un interes al mediilor de afaceri pentru folosirea sa ca spaţiu pentru un mall.

Silviu Prigoană a susţinut că acest proiect va aduce "plusvaloare" la bugetul de stat, deoarece înseamnă turism, transport, cazare şi masă. "Rolul meu acesta este să aduc bani la buget, nu să cer", a conchis Prigoană.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]