Ioan Borşa: Poeme creştine

Întemeierea cuvântului

 

Cine  a fost cel ce-a-ntemeiat cuvântul

Ca filozofii să-l răstălmăcească

Şi să-i dezlege pronia  cerească

În timp ce el înconjură pământul,

 

Şi poartă viu acea nedesluşire,

Ce ţine Universul în mişcare

Şi viaţa lumii într-o cugetare

Ce-o murmură întreaga omenire?

 

Dar vom atinge punctul cel în care

Acest cuvânt miracol va descinde,

Din casa lui şi din mistificare.

 

El va răspunde lumii la-ntrebare,

Ca toţi nemilostivii să-l înveţe

Pentru –a pricepe, ultima strigare.

 

 

 

Oropsitul

 

Ai vrut să treci, dar nu ai fost lăsat

Nici să rămâi, ca să-ţi păzeşti lucrarea

Să-ţi dărui viaţa  nu  ai fost chemat,

De cel ce ţi-a pecetluit chemarea.

 

Ce tristă soartă, singur şi umil.

Cum să trăieşti asemenea viaţă

Ce te-a marcat de când erai copil

Pân-ai ajuns senil, uscat la faţă ?

 

Şi-acum trecut prin toate,resemnat,

,,Să mai alergi când ţi-e  sleit fugarul”¹

Iar tu de altă lume eşti legat

Şi nu poţi să împarţi cu ea amarul.

 

Cu ziua care azi a mai zburat

Eşti fericit, ţi s-a umplut paharul.

 

¹.Sonet. Michelangelo Buonarroti –

 

 

Alchimie

 

S-a mutilat pământul, visând o nebunie

Pe care nime-n lume, nu o visa vreodată

Ca hrana lumii noastre să fie-ndestulată

Iluzie născută, din oarba alchimie.

 

Şi a-nceput în lume, hoţia adulată

De la o simplă pâine şi până la prescură,

Cu zeci de combinaţii şi fără o măsură

Să dea prin alchimie, magia blestemată.

 

Şi dacă nu se ştie, care va fi sfârşitul

Se ştie foarte bine, cât poate fi de tragic

Ca viaţa să dureze, trăind din ceva magic

Ce prin alambicare îşi amăgeşte mitul.

 

O, dragii mei,aceasta nu e o frază goală

Părând inofensivă, ne poate fi fatală!

 

 

Punctul

 

Punctul nostru de pornire

Punctul ce ni de cuvine,

Punctul clipelor puţine

Punctul sacru de-ntâlnire,

 

Punctul cosmic ce ne ţine

Punctul de apreciere,

Punctul nostru de vedere

Punctul clipelor divine,

 

Punctul cel de cugetare

Punctul de destăinuire,

Punctul simplu de trăire

Punctul cel de renunţare,

 

Se sfârşesc în Nemurire

Într-o viaţă  viitoare.

 

 

Muritorul

 

S-a mai născut aici un muritor

Scânteie din materia eternă,

Ce are drept prin legea cea maternă

Spre-a deveni şi un nemuritor.

 

Cum va privi aici această lume

El poate fi vieţii un amant,

Cu clipe rătăcite prin neant

Sau dăruit vieţilor postume.

 

El singur poate calea să-şi aleagă

Spre  cea  a veşniciei să se-ndrepte

Sau  fără a urca a vieţii trepte

Către abis şi moarte, el să meargă.

 

Iar timpul lui din patimă va creşte

Şi va ajunge, unde îşi doreşte.