Ioan Bența: La 28 de ani din Decembrie 1989 sunt dezamăgit și scârbit. La Mulți Ani revoluționarilor adevărați

Revoluţia s-a consumat la Bistriţa în 24 de ore, mai precis pe data de 22 decembrie 1989. Asta spune prefectul Ovidiu Frenţ, membru  al Asociaţiei "22 Decembrie" din Bistriţa dar și membru fondator al Asociației ”16 Decembrie” din Timișoara , dar şi fostul lider al revoluţionarilor bistriţeni, Ioan Benţa.

La 28 de ani distanţă, ca de fiecare zi de 22 decembrie, autorităţiile locale şi judeţene au comemorat victimele celei mai sângeroase represiuni din Europa de Est.

Chiar daca la Bistriţa nu s-a tras, prefectul Ovidiu Frenţ susţine că atunci s-au expus unui risc major, deoarece etajele doi şi trei ale Palatului Administrativ erau împânzite de soldaţi înarmaţi până în dinţi, care aşteptau doar ordinul de deschidere a focului. El a cerut istoricilor să scrie istoria revoluţiei din Decembrie aşa cum a fost ea, cu bune şi cu relele ei: “Norocul a fost că nu s-a tras, dar pe tot traseul am facut apel să nu provoace armata şi să nu distrugă nimic pentru a nu degenera în violenţe. Ne-am expus unui risc major! Nu spun că sunt revoluţionarul numărul unu al Bistriţei sau că meritam acest certificat. Eu spun că toţi care au ieşit şi au avut curajul să manifeste înaintea fugii lui Ceauşescu... eu pe toţi îi numesc revoluţionari"
 

"Băiatul cu fâşul roşu"

Supranumit "băiatul cu fâşul roşu", fostul lider al revoluţionarilor bistriţeni şi ex-prim-vicepreşedinte al CNSL-Frăţia BN, Ioan Benţa s-a mutat la Sibiu. A fost consilier local, a făcut politică social-democrată, fiind recunoscut faptul de-a fi fost unul din primii bistriţeni care a ajuns în balconul fostului Comitet Judeţean al PCR, actualul Palat Administrativ.

La 28 de ani de la Revoluţie, Benţa nu a mai  ajuns la Bistriţa. Recunoaşte că nu a atins de foarte aproape masa puterii, deşi aceasta l-a bătut pe umăr şi aproape că l-a luat în braţe, dar nu i-a simţit gustul adevărat: banii şi influenţa politică: "Beneficiez din plin de binefacerile capitalismului". Face parte din cei care au adus capitalismul cu mâinile goale şi cu căniţa cu griş încălzită pentru copilul cel mic la flacăra lumânării. Am vorbit mult, despre una şi alta, despre dezamăgiri, frustrări, despre viaţă, aşa cum e ea...

Dupa 28 de ani

" Sentimentele nu sunt neapărat confuze, dar sunt contradictorii. Traiesc, acum, momente de multumire, dar si de dezamagire. Romania s-a schimbat fundamental in acesti 28 de ani trecuti din momentul zero (...) Marea dezamagire e ca in 1989, romanii traiau greu, in frig, nu era deloc usor. Hm, acum, lucrurile s-au schimbat doar pentru unii, in timp ce prapastia dintre bogati si saraci se face tot mai mare"

Principala vinovata de actuala stare - clasa politică

"După 28 de ani sunt supărat şi furios deopotrivă pentru faptul că viaţa politică face loc în mijlocul ei tuturor neisprăviţilor. Constat cu amărăciune că la fiecare ciclu electoral parlamentul primeşte tot mai multi impostori, amante, oameni fără coloană vertebrală şi cea mai josnică speţă de politician român - traseistul de meserie, care este întruchiparea perfecta a ceea ce se spune din vechime despre politica şi anume că e curvă. Deja s-au creat două lumi: cea a politicienilor şi lumea noastră a celor săraci,din nefericire însă, lumea noastra e dirijată după placul şi nepriceperea primilor. Cineva, nu are importanţă cine spunea foarte plastic că pe listele electorale puteau fi şi maimuţe că tot erau votate.Eu, cu puţina mea pricepere în ale zoologiei spun că au fost votaţi, din păcate, cameleonii, vulpile şi porcii mistreţi.

Ultima intrebare: " Esti fericit după 28 de ani?"

"Da şi nu! Sunt fericit pentru cei patru copii ai mei şi a căror perspectivă e cu totul alta, de faptul că trăiesc mult mai demni şi mai aproape de valoarea fiecăruia dintre ei. Sunt nefericit pentru românii care trăiesc sub limita sărăciei, pentru ticăloşia şi nesimţirea clasei politice, pentru toate laturile şi mizeriile aduse la suprafaţă de Revoluţia din Decembrie 1989. Sunt total nefericit pentru că încă nu ştim unele adevaruri despre acele vremuri, dar sunt extrem de fericit când mă gândesc că nepoţii şi strănepoţii mei vor afla aceste adevaruri şi vor povesti cu mândrie despre bunicul revolutionar. Restul, hm, restul e istorie, iar Decembrie 1989 face parte din ea", a conchis Ioan Benţa.

REMEBER

Bistriţa are doi eroi care au murit în Revoluţia din luna Decembrie 1989. Unul dintre ei este Ioan Sabău, care a decedat la Cluj-Napoca, iar celalalt este Cristian Bucur, decedat la Bucureşti.

Ioan Sabău a fost împuşcat în cap în municipiul Cluj-Napoca în Piata Libertăţii. El muncea în Cluj la Trustul de Constructii şi era student la seral. Trupul său a fost adus şi înhumat în cimitirul din localitatea natală.

Cel de-al doilea erou este Cristian Bucur. El şi-a pierdut viaţa la Bucureşti, fiind împuşcat în faţa sediului MapN. Era student la Academia Militara Tehnica UM 02545. Dintr-un raport oficial asupra crimelor săvârşite între 16 - 28 decembrie 1989, reiese că în România au fost înregistraţi 1.104 morti şi 3.321 răniţi.

 

 

Comentarii

22/12/17 17:14
Gavrilă Moldovan

Domnule Bența aveți mare dreptate și adevăr în cele ce spuneți. Șansa noastră e „o revoluție de catifea” pentru primenirea clasei politice, aplicarea meritocrației, eradicarea în sensul bun a dictaturii parlamentului,actualmente slugarnic la câțiva lideri politici controversați. Poate Crăciunul următor îl vom petrece fără metehne orientale, fanariote. „Amantele” se vor mărita și vor ieși din politică. Deja „recitesc” romanul clasicului nostru Liviu Rebreanu care începe cu „Se mișcă țara!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5