Întrebări creştine

Aţi putea- concentrat desigur- să expuneţi motivele pentru care consideraţi că adevărata credinţă este cea ortodoxă, în care ar fi bine să trăiască toţi oamenii? Pastorul Iosif Ţon spune –de pildă- că acea credinţă e bună, care ne duce la HRISTOS”. Oare nu? (2)

Am început data trecută (cealaltă vinere) a arăta că toate credinţele (religiile) ce se numesc creştine ne duc mai mult sau mai puţin direct, la HRISTOS, dar că acolo, la Cruce, nu toţi acceptă integral poruncile Fiului dumnezeiesc împlinesc doar o parte din ele, unele le refuză, îşi întemeiază singuri Biserici, refuzând descendenţa apostolică şi încă multe altele. Cum ne-ar putea mulţumi oare? Singura ce păstrează cu pietate poruncile lui Mântuitorului HRISTOS, precum şi hotărârile Sinoadelor din primul mileniu creştin, este Biserica Răsăritului, cea ortodoxă şi în bună parte şi cea Apuseană, catolică. Aşadar pentru FIDELITATEA ortodoxismului e salutar să trăim vieţile noastre întru această adevărată credinţă, strămoşească, ce dăinuie de două mii de ani şi înfloreşte azi după grele încercări. Nu e o Biserică întemeiată de oameni, cum vedem destule, ci coborând de la dumnezeieştii Apostoli, cărora li s-adat special această misiune de către însuşi Mântuitorul.

Un alt motiv este BLÂNDEŢEA, ADÂNCA UMANITATE, DUHUL LIBERTĂŢII ortodoxiei. Eu mi-o închipui adesea ca un gigantic ogor unde fiecare aduce roadă pentru hambarul Părintelui ceresc în desăvârşită libertate, după cât i s-a dat şi după silinţele fiecăruia- unii din zorii vieţii, alţii din amiaza existenţei, alţii grăbindu-se-n al unsprezecelea ceas. În ortodoxie nu ne-au înspăimântat rugurile, nici cruciadele violente, nici lupta acerbă pentru stăpănire de averi şi teritorii. Patriarhii ortodocşi -niciunul- nu s-au urcat în şea să-şi vânture sabia pentru nimicirea vrăjmaşilor. Şi mai este un motiv major, căruia nu-i aflu asemănare întru frumuseţe şi nobleţe, ca un lucru dumnezeiesc ce ne umple inimilede o bucurie neînserată şi despre care vom începe a vorbi, în ciuda constrângerilor spaţiului tipografic.

Oricer om nobil venit între semeni mai puţin civilizaţi doreşte să-i ridice şi pe aceştia la frumuseţea comportamentului vieţii sale, va încerca să-i facă asemenea lui, făcându-i fericiţi. Aşa au făcut Sfinţii Apostoli cu lumea păgână, jertfindu-şi vieţile pentru adevărul ce-l propovăduiau. Aşa au făcut misionarii ce de două mii de ani au dus vestea cea bună până în Amazonia şi insulele canibalilor (Polinezia).

Domnul IISUS HRISTOS a venit ca un mare Învăţător într-o şcoală sau ca un medic desăvârşit în spitalul lumii noastre bolnave şi rătăcite. Scopul final al învăţăturii şi Jertfei Sale Preasfinte este să ne ridice pe noi, cei ce trăiam în umbra morţii la statutul de fii ai Părintelui ceresc.

Întrucât suntem o dualitate- suflet şi trup- ni s-a oferit o cale spirituală prin dumnezeiascasa învăţătură, iar fizic, în trăirea vieţii să ne împărtăşim de Trupul şi Sângele său Preasfânt prin Sfânta Împărtăşanie, Taină a Tainelor. Iubirea lui HRISTOS ne copleşeşte. Împăraţii pământului dau un inel sau un semn ca pecete, dar a dărui propria fiinţă (euharistic), nu s-a putut visa sub soare.

Dar…e de necrezut că unii au renunţat la un bine atât de negrăit în cuvinte omeneşti şi asupra căruia Mântuitorul a insistat în mai multe rânduri, sfidând primejdiile la care-L expuneau neadormiţii săi duşmani. Vom continua data viitoare cu alte câteva precizări -nu multe, căci promiteam a fi rezumativi.

Har, milă, pace şi bucurie de la Domnul IISUS HRISTOS domniei voastre şi iubiţilor noştri cititori şi cititoare.