Început de Mai cum nu s-a mai văzut...

De când s-au început măsurătorile meteorologice, nu ştim să se fi înregistrat asemenea caniculă de luna lui cuptor în Mai – luna florilor..Deoarece, după exprimarea lui Jean Gabin (din romanul „Mizerabilii a lui Victor Hugo), „majoritatea măsurăm temperatura cu coatele”, mărturisesc şi eu acelaşi lucru.
De 1 mai (Ziua Muncii, nu?), mi-am reparat gardurile la ţară şi abia respiram sub lava razelor solare. Mi-a răsăritt prin minte o amintire de o neobişnuită răcoare. Eram prin 1961, la Cluj, student în anul I, (aveam educaţie fizică în programă) şi fusesem chemaţi la defilare de 1 Mai. Să cinstim partidul cu defilarea noastră... În chiloţi şi maieu, conform ordinului, dimineaţa era răcoros-friguroasă. Apoi a început să ningă. Ne-am încolonat zgribuliţi rău şi aşteptam în spatele Catedralei ortodoxe să intrâm cu coloanele de oameni ai muncii. Dârdâiam din dinţi pe sub castani, în pofida tinereţii, băieţi şi fete. Profitând de un moment prielnic, am dat-o cotită şi am defilat singur până la Căminul studenţesc „Emil Racoviţă”, fără să strig nicio lozincă. Prezenţa se făcuse dimineaţa, deci cum puteam să fiu şi prezent şi absent? Castanii înfloriţi erau grei de zăpada lui mai...Phii, ce iarnă-n mai!
„Vai, dragul tatei, mi se plângea iubitul meu părinte, Dumnezeu să-l odihnească- pe când eram tânăr, în iunie a nins şi a îngheţat porumbul pe hotar. L-am cosit.”
Unde eşti, Mihai Beniuc, „poet care ştie şapte limbi...şi ruseşte” să te plângi de răceala lui Florar? „Că ninge greu în plină primăvară,/Şi zace floarea de cireş pe drum/ Şi multe spice n-au să mai răsară.”
Iar acum, iată, umblă maidanezii cu limba scoasă de-un cot. N-avem ce facem fiindcă stăpânirea vremurilor (sociale şi meteo) se află în mâna milostivului Dumnezeu, Care singur toate le ştie cele ce-s spre folosul lumii.