Ilie Iorest, Simion Ștefan, Sava Brancovici şi Iosif Mărturisitorul - Mărturisitori ai credinței și ai limbii strămoșești

pr. Vasile Beni

Hristos a Înviat! 

Trei au fost mitropoliți în Transilvania și au fost în succesiune cronologică, iar Iosif Mărturisitorul a fost ierah în Maramureş. Iar meritul lor este că au mărturisit credința ortodoxă și au păstrat cu sacrificii limba strămoșească și  de aceea îi numim mărturisitori şi martiri ai Ortodoxiei româneşti. Cunoaştem că Biserica Ortodoxă românească din Transilvania are un trecut zbuciumat, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Și mitropolițiții care au păstorit în această perioadă în Ardeal au marele merit de a fi rezistat cu tărie la toate încercările făcute pentru „calvinizarea“ şi chiar desfiinţarea Bisericii româneşti.

Mitropolitul Ilie Iorest

Ilie Iorest era originar din Transilvania şi s-a călugărit la mănăstirea Putna. Domnitorul Vasile Lupu, în anul 1640, el este cel care l-a recomandat principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákoczy I, ca să ocupe scaunul mitropolitan vacant. A  păstorit în condiţii destul de vitrege, pentru că de la instalare i s-au impus o serie de restricţii, ca apoi în 1642 să fie tipărit un catehism în limba română, dar cu conţinut calvin. Este vorba de acel Catehism calvinesc și împotriva căruia sa opus mitropolitul Varlaam al Moldovei, care s-a pronunțat cu o replică pe care o cunoaştem sub denumirea de „Răspuns la Catehismul calvinesc“. Pe această carte, "Catehismul românesc", l-au obligat pe mitropolit să o distribuie la preoţi. O carte în care nu se vorbea despre Maica Domnului, despre Cruce. Dar mitropolitul a refuzat, după cum a refuzat şi acele restricţii impuse după hirotonie. A fost arestat şi a stat în închisoare timp de 9 luni, pentru credinţa ortodoxă. A fost eliberat pe baza garanţiei a 24 de  credincioşi din Alba-Iulia care se angajeau să plătească suma de 1.000 de taleri, o sumă mare la vemea respectivă, pe care mitropolitul a fost obligat să o plătească vistieriei princiare. Dacă mitropolitul nu plătea, cei 24 de credincioşi erau obligaţi să plătească ei. După eliberare a plecat din nou în Moldova şi s-a aşezat în mănăstirea Putna, până la sfârşitul vieţii.

 Mitropolitul Simion Ștefan  - După înlăturarea mitropolitului Ilie Iorest din scaun, a fost numit mitropolitul Simion Ştefan, care a păstorit între anii 1653-1656. I s-au impus şi lui o serie de restricţii pe care nu le-a respectat, dar are un merit în plus, şi anume acela că, în anul 1688, a ieşit de sub tipar prima ediţie integrală a Noului Testament în limba română.

Mitropolitul Sava Brancovici –Rămânând văduv, este ales mitropolit şi păstor sufletesc al Ardealului, un mare apărător al credinţei ortodoxe. Timp de 24 de ani cât a fost mitropolit, Sfântul Sava a mărturisit cu mult curaj dreapta credinţă, a combătut învăţăturile greşite calvineşti, a întărit unitatea românilor în jurul Bisericii Ortodoxe. Acest lucru i-a deranjat pe mulți și a fost batjocorit, aruncat în temniţă, timp de trei ani de zile a fost persecutat, bătut cu toiege, batjocorit şi chinuit ca un martir pentru dreapta credinţă, fiind silit să treacă la calvinism. Fericitul Sava însă a mărturisit cu tărie pe Hristos, apărând dogmele şi tradiţia Bisericii Ortodoxe. Marele merit al mitropolitului Sava Brancovici a fost acela prin care nu a cedat presiunilor şi, mai mult decât atât, în anul 1675, a întrunit  un „sinod“, de fapt o adunare de clerici, care a luat în dezbatere mai multe probleme legate de viaţa spirituală a clerului şi a credincioşilor din Mitropolia Ardealului. Între altele, „sinodul“ respectiv a luat măsuri cu privire la românizarea slujbelor. Acum se adoptă o primă hotărâre oficială în Biserica noastră de pretutindeni prin care preoţii erau obligaţi să slujească în româneşte, dar și de a se catehiza tinerii în învăţătura creştină, tocmai pentru a face faţă oricăror presiuni venite din partea autorităţilor şi a propagatorilor învăţăturii calvine.

Sfântul ierah Iosif Mărturisitorul din Maramureş   -  S-a născut într-un sat din părţile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de ele încercări pentru românii din ţinuturile Maramureşului. Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ţinutul Maramureşului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei şi îndemnul de a veghea cu stăruinţă la păstrarea şi apărarea dreptei credinţe în Maramureşul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei şi unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiţi să pornească pe drumul pribegiei.  Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinţei ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă şi de neam a românilor transilvăneni. În martie 1705, însă, uneltitorii s-au ridicat cu şi mai multă înverşunare împotriva lui şi în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinţii ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniţă, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Fraţii români din Maramureş au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii şi au cerut stăruitor eliberarea arhipăsţorului lor. A fost pus în libertate la sfârşitul anului 1705, a revenit totuşi în scaunul de episcop al Maramureşului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferinţelor îndurate, a trecut la cele veşnice cu conştiinţa curată că a mărturisit şi a slujit cu credincioşie Legea strămoşească, până la sfârşitul zilelor sale. 

Concluzie. Să căutăm să ne mărturisim, și să ne apărăm credința și limba strămoșească. Trei sfinți mitropoliţi, ierarhi ai Transilvaniei, şi un ierarh al Maramureşului care au avut curajul să spun: Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul". (M.Eminescu) Amin!
 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5