Gunoaiele bistriţene şi contractele de asistenţă, scormonite de procurorii DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au percheziţionat sediul din Cluj-Napoca al firmei KVB Economic SRL, firmă care asigură şi asistenţa tehnică pentru acordarea de sprijin în gestionarea şi implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei, societatea respectivă avea acum trei ani printre acţionari pe deputatul Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii de Mediu.

Surse judiciare au declarat pentru Evenimentul Zilei că percheziţiile au vizat mai multe proiecte de consultanţă pentru mediu derulate de firma KVB în Cluj, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud. Acelaşi ziar scrie că, de la sediul societăţii, procurorii au ridicat mai multe documente privind proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, în valoare de aproximativ 155 milioane de lei.

Contractul de finanţare al acestui proiect a fost semnat între Ministrul Mediului şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, ca beneficiar, pe 25 mai 2009, iar investiţia trebuie finalizată până pe 24 noiembrie 2011. De la ceeaşi firmă au fost luate şi documente privind licitaţia pentru groapa ecologică de la Pata Rât, organizată de Consiliul Judeţean Cluj.

Percheziţiile de la Cluj-Napoca pot fi puse în legătură cu cele efectuate de procurorii DNA la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, la biroul preşedintelui CJ-Liviu Rusu, al vicepreşedintelui Iancu Luca, dar şi pe la casele altor angajaţi ai instituţiei.

SC KVB SRL, SC KPMG SRL şi SC VISUAL SRL au câştigat contractul de servicii de „Asistenţă Tehnică pentru acordarea de sprijin în gestionarea şi implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud”, valoarea acestuia fiind de 1.980.962 lei, fără TVA.

Contractul a fost semnat în data de 17.09.2009, şi ar fi trebuit să se deruleze din 1 octombrie 2009 , pe parcursul a 13 luni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean, consilierul Bogdan Rusu, contractul s-a prelungit până în 31 iulie 2011.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5