Gloria a primit licenţa şi ar putea juca în Liga I

sursa: Prosport.ro

 

Gloria Bistriţa are şanse să rămână şi anul viitor în Liga I, deşi e foarte probabil că va termina campionatul pe ultimul loc. Echipa nu a primit licenţă în prima fază, dar Comisia de Apel i-a anunţat că au drept de joc pentru sezonul viitor.

"Este adevărat, vineri seara am primit fax că am primit licenţa. La comisie de apel au fost prezenţi judecătorul sindic şi juristul clubului, care au prezentat actele prin care planul de reorganizare este aprobat de creditori şi judecător. Aşteptăm acum să vedem ce se întâmplă cu celelalte cluburi, noi suntem pregătiţi să rămânem în Liga I”, a spus pentru www.prosport.ro preşedintele Bistriţei, Alexandru Hadfaludi.

Comisia de Apel a decis vineri să păstreze decizia Comisiei de Licenţiera ca Rapid, U Cluj şi Severin să nu primească licenţă pentru anul viitor. Pe lângă Gloria, şi Oţelul a avut câştig de cauză la apel.

În următoarele patru runde ale Ligii I, Gloria are următorul program:

Etapa a 31-a, luni 13 Mai, ora 21:30: Viitorul Constanța - Gloria Bistrița;

Etapa a 32-a, luni 20 Mai, ora 19:00: Gloria Bistrița - CS Turnu Severin;

Etapa a 33-a, 24 Mai: FC Brașov - Gloria Bistrița;

Etapa a 34-a, 29 Mai: Gloria Bistrița - Concordia Chiajna. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5