Gloria joacă acasă, vineri, de la ora 17.00, cu FC Bihor Oradea! Adrian Falub: Trei puncte ar fi o injecţie de încredere!

În etapa a treia a play-off-ului, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud va întâlni vineri, 14 aprilie, de la ora 17.00, pe FC Bihor Oradea. Potrivit antrenorului Adrian Falub, se anunţă un meci dificil cu liderul seriei a 10-0, formaţia bihoreană având cinci victorii consecutive şi 12 goluri înscrise. "Suntem pe un loc de baraj, încercăm să câştigăm meciul cu Bihorul, pentru că avem nevoie de puncte. Mai sunt 21 de puncte care se pot lua, iar primul pas va fi meciul cu FC Bihor care ne va arăta unde suntem. Şi în decembrie, când am jucat aici, ne-a fost dificil, ei au crescut de la o echipă care lua foarte multe goluri, la o echipă care primeşte foarte greu gol şi care a înscris de cele mai multe ori. Eu sunt încrezător. Am făcut două egaluri în ultimele două meciuri din deplasare, ca joc suntem în creştere. Ceea ce ne-am propus – să fim pe loc de baraj – am realizat. Ne propunem să jucăm din ce în ce mai bine până la finalul campionatului. Trei puncte cu Bihorul ar fi foarte importante pentru că ne-ar oferi o poziţie în clasament care nu ne-ar da aşa de multă presiune.  Ar fi o injecţie de încredere pentru noi şi pentru ceea ce urmează", a declarat antrenorul principal Adrian Falub. 

         Deocamdată nici Gogu şi nici Carl nu au fost recuperaţi, antrenorul Falub neavând până acum  la dispoziţie cea mai bună formulă.

         Marius Curtuiuş a declarat că, deşi echipa nu a pornit foarte bine  acest campionat (două victorii, două egaluri şi o înfrângere, jocul este în creştere. „Ultimele două egaluri sunt cu neşansă. La Satu Mare am avut bară în minutul 84, la Băile Felix, de două ori am lovit mingea în bară, una în minutul 94. Privim cu încredere acest meci pentru că acasă suntem invincibili, avem nouă victorii din nouă meciuri (...). Sperăm să vină cât mai multă lume la meci, îi aşteptăm la stadion. Avem nevoie de suporteri să ne susţină”, a spus Curtuiuş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5