George Banu, prietenul teatrului din toată lumea

            Pe cât de profesionist este realizată revista, pe atât de greu este să-i rezumi sumarul consistent, divers, de la eseuri la cronici literare, de la articole de lingvistică și gramatică, la interviuri și portrete de scriitori, crochiuri ale unor artiști și oameni de cultură. Dosarul cultural George Banu (1943-2023), coordonat de Lucian Vasiliu, cuprinde: un medalion în versuri epice (Emil Hurezeanu), o dedicație in memoriam semnată de Contantin Chiriac (președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu), care precizează că din 1997 George Banu a fost an de an prezent la Festivalul sibian, Simona Modreanu, descriindu-l pe G. Banu ca pe un zeu al Teatrului și întâlnirilor memorabile, Afina Bardaș (Canada) mărturisind părerea de rău că interviul cu George Banu plănuit pentru acest număr al revistei nu a mai avut loc,Călin Ciobotari îi scrie într-o „scrisoare” că i-a rămas dator, scrisoarea unui debitor, a unui foarte îndatorat creditorului, cel care a fost George Banu, căruia nu îi va putea restitui niciodată bogăția în ale dramaturgiei cu care l-a înzestrat. De asemenea,  avem recenzii și analize realizate de Dumitriana Condurache la câteva volume semnate de G. Banu: «Actorul pe calea fără de urmă» (Ed. Fundației Culturale Române, 1995), «Monologurile neîmplinirii» (Ed. Polirom, 2014), «Povestirile lui Horatio» (Ed. Tracus Arte, 2021). Nicolae Coande, ca unul dintre organizatorii Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova, scrie: „George Banu a fost prietenul teatrului de excelență din întreaga lume. A fost prezent la Craiova în repetate rânduri, a conferențiat în cadrul Întâlnirile SpectActor”. Conferința intitulată De ce venim la Teatru? (2012), George Banu a început-o astfel: „Cineva îl întreabă pe Heiner Müller la ce folosește teatrul? Și el răspunde: «Nu pot să vă spun momentan, dar închideți teatrele 4 ani și vă voi răspunde». Deci teatrul în concepția lui Müller răspunde unor așteptări greu de formulat, unor așteptări care există în noi, dar care se împlinesc în fața actului teatral. Al doilea citat care îmi servea ca punct de plecare era a unui mare regizor polonez care spune: «Dumnezeu a creat teatrul pentru cei cărora biserica nu le e de ajuns». Deci teatrul are și această dimensiune spirituală, sacră pe care mulți dintre oamenii de teatru, de la Sofocle până la Grotowski au încercat să o dezvolte. Și mai încercam să pornesc (o conferință – n.m., V.R.) de la această formulă foarte frumoasă a lui Emil Cioran care spunea: «într-o dimineață mă scol credincios și mă adorm ateu, în altă dimineață mă scol ateu și mă adorm credincios.» Așa e și cu teatrul”.

            Remarcabile sunt articolele din secțiunea Lingvistică. Emina Călpănășan despică lexemul compus antediluvian, descriindu-i toate sensurile și înțelesurile sale, antediluvian fiind un cuvânt cu state vechi, astăzi cu multe „actualizări poetice”. Laura Carmen Cuțitaru pune chestiunea întâlnirii, să zicem, cu un marțian, amartizarea fiind considerată de oamenii de știință ca posibilă în viitorul apropiat. Autoarea dă exemplu un studiu amplu intitulat «Cum să înveți limba marțiană», publicat de celebrul lingvist și antropolog american Charles Hockett (1955). Astfel aflăm câteva „aplicații” de cercetare interesante. Cristina Florescu pornește de la cuvântul nume, care vine în limba română din latinescul nomen. Lexemul nume ne ajută să individualizăm o persoană, o noțiune, o stare, un fenomen etc. Un nume clar, prin care identificăm toată românimea din lume, este Limba Română. Un nume fals impus în sec. XX locuitorilor din Republica Moldova de către ocupanții sovietici este Limba Moldovenească. Nu, nu există limba moldovenească. Pe acel teritoriu și în împrejurimi (foste și în prezent românești) se vorbește graiul moldovenesc, așa cum avem graiul ardelenesc, oltenesc, muntenesc, sau dincolo de hotarul românesc, în zone istorice delimitate de dialecte vechi, unde întâlnim aromâni, istroromâni și meglenoromâni. Povestea Limbii Române în Republica Moldova abia recent a revenit la „matca de bază”, în sensul că a fost modificată Constituția R. Moldova. Prin urmare, limba oficială a Republicii Moldova este limba română.

             Remarc două serii de dialoguri, Grigore Ilisei – Dan Mănucă și Robert Șerban – Cornel Udrea. La întrebarea: Când vă pierdeți umorul? Cornel Udrea răspunde: Când trebuie să mi se ia sânge, când îl văd pe administratorul blocului în care trebuie să locuiesc. Altfel, ca tot omul. A! Și când Becali face echipa, pentru că eu aș face-o mai bine! La întrebarea: Care vă este bancul preferat? C. Udrea răspunde: Oho! Știu vreo 1.000 de bancuri. Nu pot să zic că îmi place unul mai mult decât celălalt. Și apoi, bancurile sunt oralitate curată, se ascultă, se văd. Bancul scris este ca și când te-ai duce la frizer să-ți aranjeze chelia, calviția. Mă întristează culegerile de bancuri, sunt o blasfemie.

                                                                                                               Virgil RAȚIU