Pompei Pop-Măluţanu:

„Galaxia iubirii”, poezii

Ed. Amurg sentimental, 2009

Nu ştiu cum a mocnit atâta iubire şi atâtea doruri în sufletul poetului Pompei Pop-Măluţanu până să şi le mărturisească în volumul „Galaxia iubirii” (Ed. Amurg sentimental, 2009), neavând contemporanul nostru veleităţi moderniste ci doar expresii poetice curate ca lacrima ori ca roua dimineţii, aşezând pe portativul liricii sale „o poezie suav catifelată şi lucrată în graniţele celei mai severe prozodii clasice şi ale deplinei autonomii a esteticului”, cum apreciază prof. Eugen Cojocaru în „Cuvânt înainte”. Dar şi în limitele bunului simţ al limbii române şi al harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe acest duios trubadur al plaiurilor natale. Îndemnându-ne la credinţă întru apărarea „echilibrului uman” invocat în profundul gândit poem „Doar frunza plopului”: „Rămâi statornic partizan/Al echilibrului uman- /Să fie verile ce-au fost/ Şi iernile cu-omătul gros/ şi cu troieni”.

Aceeaşi rezonanţă filozofică, dacă se poate spune astfel când întâlnim într-o creaţie poetică aplecarea poetului spre contemplaţia naturii, a Cosmosului, a vieţii şi a condiţiilor existenţiale- suprema condiţie fiind credinţa în puterea sau slava Atotputernicului Creator – este ilustrată şi în titluri precum „dedublarea”, „Emoţie matinală”, „La ceas târziu”, „Madrigal”, „Din atâtea gânduri” etc. Dacă ar permite spaţiul revistei în care directorul ei, ca şi al editurii care, iată, a îmbogăţit zestrea culturală a spaţiului mioritic cu încă o operă de referinţă şi de cuget românesc, aş transcrie întregul poem încărcat de nobile îndemnuri, ca pe nişte porunci biblice adresate tuturor pământenilor. Spicuim, totuşi, câteva, hai să le numim… înţelepciuni ale preabunului nostru confrate Pompei Pop-Măluţanu: „Din noian de patimi ce te-au pus pe jar/ Uită-le pe cele ce-au stârnit furtuna;/ Pune focul sacru piatră de hotar/ Stăvilind dezmăţul, ura şi minciuna (…) Luptă-te cu soarta, când se zbat în joc/ Chingile durerii, vrând să te distrugă,/ Arde-le pe ruguri mistuite-n foc:/ Jertfă şi osândă, patimă şi rugă!”

Există, ce-i drept, în unele versuri, o abundenţă de cuvinte faţă de care expresia poetică ar avea mai multă strălucire, dar care poet a atins, până în zilele noastre, perfecţiunea? Alte versuri, în schimb, s-ar încadra perfect transpuse pe note muzicale – şi nu doar fiindcă sunt bine cadenţate, ci şi prin tematica (mesajul) lor. Dacă din poemele despre iubire ar putea foarte bine să iasă superbe romanţe nemuritoare, prin lectura altora gândul te poartă spre rapsodiile enesciene.

Profesiunea de credinţă a poetului Pompei Pop Măluţanu este, fără îndoială, exprimată în fantasticul poem „Meditaţie”: „De vreţi să mă cunoaşteţi în fapt şi-n dăruire/Puneţi-mi crucea-n spate să mă priviţi arzând/ În flacăra jertfirii, fără să-mi daţi de ştire,/ Şi atunci mă veţi cunoaşte până-n străfundul gând (…) Loviţi-mă, voi semeni, cu palma ipocrită,/ Să vă privesc în faţă, de mi-e îngăduit./ Cât zăboveşte-n suflet a dragostei ispită/ Nu-i viaţa un dezastru, nici eu un răstignit”.

Consideraţiile critice ale distinşilor contemporani: Traian Gh. Săsărman, Eugen Cojocaru, Ioana Matei, Elena Anghel, Ion Dragomir, Doru Popovici, Vilias Banţa, precum şi ale mentorului-editor Ion Machidon, la care adăugăm o grafică de excepţie simbolizând bolta stelară care poate fi, cum poetul o defineşte „a iubirii”, confirmă deplin personalitatea poetică remarcabilă de campion al poeziei de mare virtuozitate” (Eugen Cojocaru), personalitate în faţa căreia însăşi Elena Anghel, declară: „Nu-mi rămâne decât să devin şi eu o sfioasă şi să ating cu fruntea marginea altarului pe care străluceşte ofranda acestui poet serafic, cu aripi poleite cu har”.

Eu ce să mai zic? Zic cum se zicea odinioară: Sunt întru-totul de acord să circumscriem numele poetului Pompei Pop-Măluţanu în panoplia valorilor scrisului românesc clasic şi contemporan.

(Preluat din revista „Amurg sentimental”, oct. 2009)

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]