Gala sportului şi tineretului

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bistriţa-Năsăud i-a premiat, în cadrul unei gale la sala Polivalentă, pe cei mai buni zece sportivi ai judeţului şi pe antrenorii acestora.

Gala a debutat cu un omagiu adus antrenorului emerit de tenis de masă Gheorghe Bozga, în memoria căruia a fost dezvelit un bust creat de sculptorul Mircea Spătaru în prezenţa soţiei, în aplauzele sălii arhipline.

Halterofilul Răzvan Martin a fost desemnat, pentru a treia dată, cel mai bun sportiv al judeţului Bistriţa-Năsăud, după ce a obţinut de trei ori locul întâi la campionatul mondial de juniori şi a devenit recordman european. În categoria premianţilor se numără: Bernadette Szocs - trei locuri întâi la campionatul european de tenis de masă pentru juniori, Florin Croitoru - trei locuri întâi la campionatul european de haltere pentru juniori, Gabriel Sâncrăian - locul întâi la campionatul european de haltere pentru tineret, Adrian Crişan - două locuri întâi la Campionatul naţional de tenis de masă pentru seniori şi locul al cincilea la Campionatul european de seniori, gimnastul Marius Berbecar - locul întâi la Cupa mondială la sărituri şi locul al doilea la Cupa mondială la paralele, Dănuţ Chirlejan - două locuri III la campionatul european de haltere pentru juniori, Hunor Szocs - locul întâi la dublu masculin la Campionatul european de tenis de masă pentru juniori şi medaliat la jocurile balcanice, Andrei Muntean - locul întâi la Campionatul naţional de gimnastică pentru seniori şi Mihai Şerban - campion european la jocul de GO pentru juniori. Directorul DJST Bistriţa-Năsăud, Raoul Zanca, ne-a declarat că sportivii au avut anul acesta 468 de medalii de la întrecerile naţionale, 34 de medalii de la competiţiile internaţionale oficiale şi alte 76 de la alte competiţii internaţionale. În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt legitimaţi 2.845 de sportivi, dintre care 46 fac parte din loturile naţionale. În cadrul galei au fost premiaţi şi antrenorii, primarii implicaţi în activitatea sportivă, precum şi voluntarii anului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]