Fostul lider PD-L Beclean va fi condus marţi pe ultimul drum

Călin Creţu, fostul lider democrat-liberal din Beclean şi principalul contracandidat al actualului edil la alegerile din 2008 pentru Primăria oraşului de pe Someş, va fi condus pe ultimul drum marţi, 18 februarie 2014, după ce a pierdut lupta de câţiva ani cu o boală fatală. Devenit atunci consilier local după ce a fost învins în lupta pentru şefia administraţiei locale de către Nicolae Moldovan, acesta a demisionat la scurt timp (la aproximativ un an) din forul legislativ local şi s-a retras, totodată, din viaţa publică.
Familia, prietenii, cunoscuţii, instituţiile publice cu care a lucrat sau a colaborat, foşti colegi din politică, toţi deplâng plecarea sa, mult prea devreme, dintre noi. Funeraliile vor avea loc începând cu ora 12.00, la domiciului său de pe strada Someşului. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace şi să-l aibă în ocrotirea Sa!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5