A fost inaugurat Centrul de artă tradiţională ,,Casa cu lei”

* Un nou obiectiv turistic în Bistriţa. La deschiderea oficială au fost prezente pe lângă autorităţi locale, judeţene şi o delegaţie din Bulgaria. Centrul de artă tradiţională ,,Casa cu lei” va găzdui expoziţii din domenii diferite.

 

Bistriţa, 21 martie 2013. Strada Nicolae Titulescu. Lume multă, oficialităţi, jurnalişti. Scopul: inaugurarea Centrului de artă tradiţională ,,Casa cu lei”. Deschiderea oficială s-a făcut cu o expoziţie de artă populară tradiţională din Bulgaria. La eveniment a fost prezentă şi o delegaţie din oraşul Razgrad – Bulgaria, condusă de primarul municipiului Razgrad, Dencho Boyadziev.

 Se fac poze, se ţin discursuri, dar până aici drumul a fost lung. În 2011, la jumătatea lunii septembrie, primarul Ovidiu Creţu anunţa într-o conferinţă de presă contractarea unui proiect de aproape 4 milioane de lei, proiect ce viza restaurarea şi consolidarea clădirii monument istoric de categoria A- Casa cu lei.

Municipalitatea a trebuit să suporte 2% din valoarea investiţiei, restul banilor venind de la Uniunea Europeană.

Edilul Ovidiu Creţu preciza la acea vreme că obiectivul general al proiectului îl constituie valorificarea potenţialului turistic al clădirilor de patrimoniu din centrul istoric, alocarea de funcţionalităţi noi, cum ar fi Centru de Artă Tradiţională, prin includerea acestuia în circuitul turistic cultural.

De asemenea, potrivit edilului, un alt obiectiv vizează creşterea numărului de turişti care vizitează centrul istoric cu circa 10%.

,,Centrul de artă tradiţională pe care l-am construit în Casa cu lei va găzdui expoziţii din arealuri diferite. Facem deschiderea cu această expoziţie de artă tradiţională bulgară. Nu vom avea posibilitatea să aducem expoziţii din toate ţările Europei, dar ne vom strădui să aducem arta tradiţională şi din ţările în care avem oraşe înfrăţite. Centrul va gădui, în general, arta tradiţională românească pentru că acest lucru ni-l putem permite. Mai mult, Centrul respectiv, şi spun centru, pentru că este mai mult decât un muzeu va găzdui şi creatori de artă tradiţională”, a declarat primarul Ovidiu Creţu în cadrul unei conferinţe de presă.

Casa cu lei este unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice în stil baroc din municipiul Bistriţa.

Aceasta a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Monumentul a fost ridicat de unul dintre membrii activei bresle a măcelarilor, al cărui nume nu este cunoscut.

Clădirea se evidenţiază prin elemente arhitectonice deosebite: acadramente deasupra ferestrelor – elemente decorative care evidenţiază stâlpii de pe faţada principală; o emblemă stilizată – reprezentând doi lei care încadrează o figură situată deasupra unui cap de bour, deasupra intrării în imobil.

Stema cuprinde într-un strat surmontat de o coroană, elementele specifice meseriei măcelarilor, toporul şi cuţitul deasupra unui cap de bour.

 

„Există foarte multe asemănări între Razgrad şi Bistriţa”

Aşa cum am precizat ,deschiderea Centrului de artă tradiţională ,,Casa cu lei” s-a făcut cu o expoziţie de artă tradiţională din Bulgaria.

,,Prima vizită în Bistriţa a fost acum trei ani. A fost o vizită neoficială. Sunt la a doua vizită în oraşul dumneavoastră şi am rămas impresionat de munca depusă de municipalitate, de domnul primar pentru felul cum vă arată oraşul. Acest lucru ne-a şi determinat să revenim la Bistriţa. Există foarte multe asemănări între Razgrad şi Bistriţa. Sunt sigur că cele două municipalităţi vor face multe lucruri împreună”, a spus Dencho Boyadziev, primarul municipiului Razgrad – Bulgaria.

 

„Există dorinţa de a avea un parteneriat cu oraşul Razgrad”

De cealaltă parte, primarul municipiului Bistriţa şi-a manifestat dorinţa de a se încheia un parteneriat cu municipiul Razgrad, fiind stabilite deja câteva domenii de cooperare.

,,Domnul primar Boyadziev a mai fost la Bistriţa. Am schimbat atunci câteva cuvinte. Există o deschidere din partea oraşului Razgrad pentru a avea relaţii de colaborare cu municipiul Bistriţa. Există şi din partea noastră dorinţa de a avea un parteneriat cu oraşul Razgrad şi am identificat în discuţiile pe care le-am avut numeroase direcţii, domenii în care cetăţenii din Razgrad şi Bistriţa se pot întâlni. Discutăm de domeniul industrial, schimburi economice prin Camera de Comerţ şi Industrie, sportiv şi alte domenii.

  Baza acestor relaţii a fost făcută de Centrul Municipal pentru Cultură, Ansamblul Cununa de pe Someş şi Ansamblul Profesionist Kapanski din Razgrad, iar deschiderea Centrului de artă tradiţională Casa cu lei s-a făcut printr-o expoziţie de artă tradiţională bulgară pe care delegaţia Bulgariei a adus-o şi ne-o va face cadou, pe care o vom putea vedea timp de câteva zile.

       Eu cred că relaţiile cu ţările vecine trebuie amplificate, cred că relaţiile parteneriat cu Bulgaria, în cazul acesta, trebuie să aibă prioritate pentru că este important să colaborăm”, a precizat Ovidiu Creţu.

 Ziua s-a încheiat cu un concert extraordinar pe care Ansamblul Profesionist „Kapanski” din Razgrad – Bulgaria l-a susţinut în sala mare de spectacole a Centrului Municipal Cultural „George Coşbuc” din Bistriţa.

 

Casa cu lei, 10 ani, în administrarea Centrului Cultural Municipal

Imobilul ,,Casa cu lei”, construcţie şi teren, este proprietate publică a municipiului Bistriţa.

Prin proiectul menţionat mai sus, imobilului i s-a alocat o nouă funcţionalitate, de Centru de artă tradiţională, muzeu – expoziţie – atelier de tip inovativ, şi va fi inclus în circuite turistice culturale.

 Având în vedere că edificiul conţine săli de expoziţie, ateliere de creaţie şi artă tradiţională, ateliere de restaurare, recondiţionare, prin hotărârea nr. 123 / 31.10.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa s-a aprobat transmiterea imobilului în administrarea Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” pe o perioadă de 10 ani.

 

Comentarii

22/03/13 08:23
Vizitator

”Casei cu Lei”, ridicată în a doua jumătate a secolului XVIII de către un membru al Breslei măcelarilor, are in basorelief deasupra intrarii un fel de blozon al breslei respective. Pe langa cei doi lei din partile laterale si coroana de sus- elemente aproape universale in heraldica- in blazonul macelarilor sunt figurate uneltele folosite in sacrificarea si transarea animalelor, precum cutitul de macelar, satarul, etc. Nici capul de bovina nu trebuie confundat cu "Capul de Bour" de pe stema Moldovei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5