La centenar,

Flavius de la Hara compune Imnul rebrenienilor

Anul acesta, o serie de evenimente marchează centenarul celui mai cunoscut liceu bistriţean, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Instituţia, coordonată de prof. Constantin Rusu, va marca, prin cei 1500 elevi, cele 100 de cadre didactice, dar şi prin cei care au făcut parte din familia rebrenienilor de-a lungul timpului, împlinirea a 100 de ani printr-o gală de zile mari, care va avea loc pe 19 mai, pe o scenă amenajată în curtea liceului. Colegiul, care anul trecut a fost în topul celor mai bune zece licee din ţară, va avea, începând din acest an şi un imn compus de Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, fost elev al instituţiei. Imnul va beneficia şi de un videoclip, care va putea fi urmărit şi pe televiziunile de profil. Tot atunci va fi lansată şi monografia Colegiului, care cuprinde cele mai importante evenimente realizate de-a lungul timpului, rezultatele excepţionale ale elevilor şi profesorilor, precum şi portrete ale celor care se mândresc cu statutul de rebrenian.

În faţa liceului se lucrează pentru amplasarea bustului romancierului Liviu Rebreanu, care va fi mutat din Piaţa Unirii în faţa instituţiei care-i poartă numele. Un punct important în cadrul evenimentelor va fi reluarea, la 100 de ani, a paradei elevilor gimnaziului evanghelic din faţa fostei clădiri de lângă Primărie, pe pasajul Spiru Haret, până la actuala locaţie.

Este o recunoaştere pe care directorul Constantin Rusu, alături de toate cadrele didactice şi toţi elevii doresc s-o arate instituţiei care poartă numele Liviu Rebreanu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5