FII CEEA CE EŞTI

Am citit pe internet următoarele: „Citeşte mai multe cărţi şi uită-te mai puţin la televizor. Împărtăşeşteţi cunoştinţele. Aceasta e calea spre nemurire.”

Cu multă blândeţe vă invit să citiţi despre cărţile prezentate în această rubrică şi să împărtăşiţi şi altora ce doriţi din ceea ce aţi aflat.

Avem astăzi în atenţie o carte foarte specială intitulată FII CEEA CE EŞTI, scrisă de Jean Klein, în care se vorbeşte despe Sinele nostru. Am citit demult această carte, dar m-am gândit să o iau din raft în timp ce scriam săptămâna trecută despre opera împăratului filozof, Marcus Aurelius: DESPRE SINE.

Jean Klein a fost maestru spiritual al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl, care a adus în România cartea aceasta (ediţia franceză) în anul 1972.

Învăţăturile lui Jean Klein fac parte din „Ştiinţa Fericirii”, o fericire dincolo de condiţii exterioare, o fericire fără durată, ne spune traducătoarea acestei cărţi, Viorica D. Ciorbagiu.

Învăţăturile din acest volum sunt numeroase, notiţele mele depăşesc spaţiul unui articol, de aceea astăzi mă voi rezuma să vă invit să citim câteva texte ale autorului, urmând să continuăm discuţia. Opera aceasta cuprinde întrebări şi răspunsuri din cadrul unor conferinţe ale autorului ce au avut loc la Paris, Torino şi Mexic.

Prin ce ne spune autorul, se verifică faptul că orice fel de cercetare, pentru a fi eficace, presupune o aceeaşi atitudine fundamentală de ascultare profundă, smerită şi dezinteresată.

Ne arată că: „Noi nu trebuie să evoluăm, ci doar să ne punem fără încetare întrebarea «Cine sunt eu?». Orientându-ne gândul nu înspre obiecte, ci spre sursa lor vom descoperi, în cele din urmă, elementul fundamental al fiinţei. Omul posedă în străfundurile sale esenţialul întregii Înţelepciuni. Fie că ştie, fie că nu, Adevărul se află în el însuşi, nicăieri în altă parte.”

Reproduc şi alte cuvinte ale maestrului Jean Klein:

„Trebuie să înţelegem că realizarea nu este nimic altceva decât accesul la Realitate, care este dincolo de ceea ce numim Devenire şi care, din chiar acest motiv, este total străină categoriilor de Timp, Spaţiu, şi Cauzalitate.

Pentru a avea acces la ceea ce este dincolo de Cauză, Spaţiu şi Timp este imposibil să te foloseşti de Cauză, Spaţiu şi Timp. Deci, nu poţi avea în Realizarea veritabilă nici motivaţie, nici etapă.

Realizarea este, prin însăşi natura ei, abruptă, instantanee, eternă. Bazându-te pe o cauză, nu poţi decât să te re-întorci la o altă cauză. Parcurgând un spaţiu, nu poţi decât să te afli în faţa altui spaţiu şi la fel se întâmplă şi cu timpul. Nici un proces al Devenirii nu poate să ne scoată din Devenire. Eternitatea nu se coace în Timp.

Î: În acest proces de apropiere, Sinele se manifestă cumva prin ceea ce, de obicei, numim Har?

R: Atunci când ai recunoscut perspectiva impersonală, Sinele este ca un magnet şi ca o strălucire care atrage şi călăuzeşte. Tot ceea ce vine din partea Sinelui este har în stare pură – în sensul că el nu este nici un produs, nici o compensaţie, nici măcar o recompensă. Dar nu trebuie să concepi acest har în manieră iudeo-creştină, ca pe o alegere arbitrară. Sinele nu „alege”, ci este asemenea soarelui care străluceşte pentru toţi ochii deschişi şi îndreptaţi spre El.

Î: Am putea vorbi, aşadar, despre o chemare a Sinelui?

R.: Da, însă e vorba despre o chemare într-un sens special, foarte special. Se poate spune că Sinele este o chemare în măsura în care este o Prezenţă şi o radiere pe care noi trebuie s-o conştientizăm. Răspunsul la acest apel ne plasează într-o perspectivă unde totul e răsturnat.

Î: Dar când totul e răsturnat, viaţa nu-şi pierde întreaga ei savoare? Cum mai poţi avea forţa de a accepta viaţa?

R: Răsturnarea, în cazul de faţă, este ceva foarte paradoxal. S-ar putea spune, într-un anumit sens, că lucrurile şi-au pierdut într-adevăr savoarea şi că, în acelaşi timp, ele şi-au regăsit „Savoarea” veritabilă, până atunci complet nebănuită. Formule precum „a accepta” viaţa sau „a suporta” viaţa nu mai au nici un sens, fiindcă vechile categorii, de Bine şi Rău, de Agreabil şi Dezagreabil au dispărut cu totul, pentru a lăsa loc unei savori unice, care este savoarea Divinităţii, revelaţia anandei ce ne-a fost tăinuită până atunci prin nama-rupa (nume, forme şi obiecte separate).

În această stare putem „realiza” cuvintele preotului (din cartea Parohul de la ţară a lui Bernanos), care moare spunând: Totul este har.

Î.: Traversez câteodată momente când mă simt complet invadat de gânduri care se contrazic, mă copleşesc prin mulţimea lor şi îmi dau impresia că nu mă mai pot reculege. [...]

R: Boala de care suferi reprezintă una dintre tarele caracteristice lumii moderne. Omul modern este o fiinţă care are tubul digestiv şi mintea aproape totdeauna „supra-încărcate”. De altfel, aceste două aglomerări sunt adesea legate una de alta. Primul lucru care trebuie făcut este să uşurezi mintea, încetând s-o mai tratezi ca pe o pubelă în care deversezi toate reziduurile radio-ului, televiziunii, presei, romanelor poliţiste. Al doilea pas este să nu tratezi stomacul ca pe un recipient destinat să primească fără discernământ toate produsele industriei alimentare moderne.

Abia după aceea munca directă începe să devină posibilă. [...] Terapeutica mentală nu este, aşadar, decât o terapeutică a dorinţei.”

Jean Klein ne spune că şi suferinţa şi bucuria ne formează ca oameni: „Toate evenimentele sunt maeştrii noştri exact în măsura în care înţelegem semnificaţia lor.”

Săptămâna viitoare, dacă va vrea Dumnezeu, vom continua să vorbim despre cartea FII CEEA CE EŞTI, Corpul de slavă, autor Jean Klein.