Evenimente, ştiri din lumea creştină

* La 5 iulie ale anului curent, s-a întrunit Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care a discutat o multitudine de probleme specifice, asupra cărora vom reveni.
* Controverse în Germania. Un tribunal din Colonia (Germania) a hotărât că operaţia de circumcizie a pruncilor şi copiilor, practicată de evrei şi musulmani este o încălcare a drepturilor la integritate a persoanei fizice şi cere ca această operaţie să fie efectuată doar atunci când persoana îşi poate da acceptul sau are discernământul să-l refuze. Hotărârea a stârnit protestul comunităţii evreieşti, care declară că această practică datează de mii de ani. Muftiii musulmani nu s-au pronunţat încă.
* Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului continuă la nivelulrile subterane, unde vor exista locuri de parcare, săli de conferinţe, precum şi un adăpost antiatomic, aşa cum este prevăzut în lege pentru clădirile mari.
* La sfârşitul lunii trecute, la Bruxelles s-a ţinut o conferinţă ce a avut ca scop”protejarea statutului zilei de duminică drept zi liberă” organizat de „Alianţa Europeană pentru ziua de Duminică”- o reţea de sindicate, organizaţii civile şi comunităţi religioase. A participat şi dr. Friedhelm Nachreiner, cel care a promovat Legea prin care în Germania toate magazinele sunt închise Duminica.”Orice persoană cae lucrează duminica este afectată la sănătate şi la siguranţa profesională” a declarat Nachreiner.
* Chestionat interogativ privitor la cele zece milioane de lei care au fost acordaţi Catedralei Mântuirii Neamului, primarul capitalei, Oprescu, a declarat că aceste zece milioane nu sunt „donaţie” din partea primăriei, ci „participare directă”, de altfel prevăzută în bugetul pe 2012. Afirmaţiile au provocat „scâncetele” celor din presă care stau afară din Biserică, în special ale eternei Asociaţii Secular-Umaniste-ASUR (Mai potrivit ar fi fost-ABSURD, care deplânge „costul enorm al catedralei.
Selecţie şi adaptare,
prof. Vasile Găurean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5