Evenimente, ştiri din lumea creştină

* Preafericitul Patriarh al BOR a vizitat între 10-12 iulie oraşul Braşov. În acest răstimp i-a fost conferit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului” de sub Tâmpa. În ziua de 11 iulie curent a participat şi la sfinţirea Bisericii din cartierul Valea Cetăţii, însoţit de şapte înalţi ierarhi. La o întâlnire cu ziariştii, aceştia l-au întrebat mai în glumă cine ar vrea să câştige World Cup la fotbal. „Ţin cu Spania, unde trăiesc mulţi români şi unde am fost de curând. Olanda e o ţară de sub ape, care trebuie să se ridice”- a comentat Patriarhul, zâmbind sagace.

* SRL-ul băcăuan „Vanel Exim” va construi Catedrala Neamului. Din cele şapte oferte, a fost aleasă aceasta. Lucrările vor începe în toamnă, creând circa 4.000 de locuri de muncă. Concomitent, alte proiecte arhitecturale bisericeşti în ţară, vor continua a fi realizate.

* Europarlamentarul Gigi Becali a adresat Comisarei Greciei pentru Parlamentul European, Andreea Vasiliou, o scrisoare în care condamnă discriminările la care este supusă comunitatea monahală românească de la Muntele Athos. Constituţia greacă recunoaşte douăzeci de mănăstiri la Athos, din care 17 greceşti, şi cîte una rusă, sârbă şi bulgară, uitând marile contribuţii ale voievozilor români la bunăstarea tututror mănăstirilor de la faimosul Munte al monahilor. Întrucât o mănăstire grecească a fost exclusă pentru erezie, în locul acesteia, europarlamentarul român a cerut să fie recunoscută o mănăstire românească, respectiv „Prodromul”. Patronul „Stelei”a făcut numeroase şi consistente donaţii la Muntele Athos colectivităţii monahale române de acolo, despre care spune că este discriminată de foarte multă vreme.

* Arhiepiscopia Iaşilor a ajutat un număr de 56 de familii sinistrate cu o valoare de 70.000 roni, în urma vizitei ÎnaltPreasfinţituli mitropolit Teofan la Dorohoi.

* Miercuri, 7 iulie, a avut loc la Catedrala romano-catolică ”Sf. Iosif” din Bucureşti, o Liturghie cu requiem în memoria celor care au pierit în tragicul accident aviatic e la Tuzla.

* Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi-a dat acordul de principiu asupra unei invitaţii adresate de ministrul de externe al României către Papa Benedict al XVI-lea, pentru a vizita România. Aceasta va avea loc probabil spre mijlocul anului viitor.

* Episcopul romano-catolic chinez Jhia Zhiugo, care reprezintă „Biserica ilegală”, nerecunoscută de stat, a fost pus în libertate. Întâlnirea „neautorizată” a acestuia cu Papa Benedict al XVI-lea a fost socotită un afront adus autorităţilor de stat chineze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5