Endless Love, desemnat cel mai frumos cântec de dragoste, de Sfântul Valentin

Sursa:mediafax

"Endless Love", un duet lansat în 1981 de Diana Ross şi Lionel Richie, a fost desemnat cel mai frumos cântec de dragoste care trebuie ascultat de Sfântul Valentin, într-un sondaj realizat de revista Billboard, informează contactmusic.com.

Acest cântec celebru, compus de Lionel Richie, a devansat piesa "I'll Make Love to You", interpretată de grupul Boyz II Men, clasată pe locul al doilea.

Pe locul al treilea s-a situat piesa "We Found Love", interpretată de Rihanna şi Calvin Harris.
Cântecul "How Deep Is Your Love", lansat în 1977 de grupul Bee Gees, ocupă locul al patrulea, iar piesa "Silly Love Songs" a grupului Wings se află pe poziţia a cincea.

Versiunea interpretată în 1992 de Whitney Houston a cântecului "I Will Always Love You", cântecul "Let Me Love You", interpretat de Mario în 2004, piesa "Because I Love You (The Postman Song)", lansată în anii 1990 de Stevie B., cântecul "Best of My Love" lansat în 1977 de grupul The Emotions şi celebra piesă "I Can't Stop Loving You" interpretată de Ray Charles în premieră în 1962 completează Topul 10 al celor mai frumoase melodii de dragoste din toate timpurile.

Revista Billboard a alcătuit pentru al patrulea an consecutiv acest top de Sfântul Valentin, deşi clasamentul din 2011, intitulat "Love Stinks", a reprezentat o abordare total contrară, fiind alcătuit din piese celebre dedicate despărţirilor şi suferinţelor din dragoste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5