Elcom Cablaje a inaugurat o nouă hală de producţie la Viişoara

În Viişoara, Societatea Româno-Italiană „Elcom Cablaje” a inaugurat, în 27 septembrie 2010, o nouă hală de producţie şi un sediu, investiţia ridicându-se la 3,5 milioane euro. La festivitatea organizată cu acest prilej au participat reprezentanţi ai autorităţilor municipale şi judeţene, preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei, Gian Franco Comparoni, oameni de afaceri italieni şi bistriţeni, salariaţi şi specialişti din domeniu. Inginerul Gavril Mureşan, membru în Consiliul de Administraţie şi director general al firmei Electroplast, a salutat prezenţa oaspeţilor invitaţi la festivitate. Au rostit scurte alocuţiuni dl. Gian Franco Comparoni, primarul Bistriţei - Ovidiu Creţu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie - Vasile Bar. Aceştia şi-au exprimat mulţumirea şi satisfacţia pentru implementarea în timp scurt a acestei importante investiţii în Viişoara, care va asigura locuri de muncă pentru 280 lucrători. Ing. Gavril Mureşan a mulţumit, în mod deosebit, Primăriei Bistriţa, care a fost „alături de noi, a crezut în noi, ne-a ajutat să putem realiza această investiţie”. Preotul Sorin Moldovan a oficiat o slujbă de sfinţire şi de binecuvântare a noii hale de producţie şi a anexelor acesteia.

SC „Elcom Cablaje” SA a fost înfiinţată în anul 2004, având ca principal obiect de activitate producţia de cablaje electrice, fiind unul dintre producătorii importanţi de cablaje electrice din ţară, produsele sale fiind destinate exclusiv pieţei externe. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de extindere a activităţii de producţie a firmei EL. COM Leno Italia în restul Europei. Şi italienii au ales Bistriţa, investitorii italieni ocupând locul întâi în judeţul Bistriţa-Năsăud ca număr de investiţii, iar din punct de vedere al valorii se situează pe locul al doilea, după Germania. În momentul de faţă, compania are peste 200 angajaţi şi-şi desfăşoară activitatea într-un spaţiu de 6800 mp hală producţie şi 800 mp spaţiu administrativ. Firma bistriţeană se situează, de câţiva ani, pe locul I în topul celor mai performante unităţi de profil. Tipurile de cablaje fabricate sunt cablajele pentru automotive, vehicule comerciale, alte cablaje. Firma asigură produse de înaltă calitate, motiv pentru care printre furnizorii de materii prime se numără companii de mare prestigiu, precum ICC Italia, Tyco Electronics, Electroplast, Bosch, Molex, Meyer Sound etc.

Construcţia de la Viişoara a început la sfârşitul anului 2007, ne spunea directorul executiv, dl. Răzvan Trifu, care ne-a prezentat întregul flux tehnologic, şi a fost nevoie de peste 50 camioane pentru a transfera din Italia în România materialele necesare construcţiei. S-au folosit 100.000 şuruburi, hala de producţie are o lungime de 154 metri şi 64 metri lăţime. Pe jumătate din lungime sunt realizate două nivele pentru a utiliza diferenţa de nivel a terenului. Forma acoperişului a fost dată de necesitatea de a asigura un aport cât mai mare de lumină naturală.

Aşadar, la Viişoara, şi în vreme de criză, investitori îndrăzneţi, curajoşi şi pricepuţi au pus pe picioare o investiţie de milioane, asigurând locuri de muncă pentru încă câteva sute de muncitori.

Comentarii

08/10/10 14:48
Vizitator

BUNA ZIUA!
În anul 2004 eu Măncilă Daniela împreună cu soțul meu Măncilă Mihăiță, după 10 ani de muncă în ”ITALIA”, am cumpărat de la Cooperativa “Comsumcoop Pechea” din Comuna Pechea, Județul Galați, o clădire de 512,29 mp (spațiul era cunoscut sub denumirea de complex comercial “Modern” - fostul magazin universal al Comunei Pechea), costul clădirii fiind de circa 50.000 euro. După achiziționarea acesteia, timp de 3 (trei) ani am căutat colaboratori străini pentru derularea unui plan de afaceri, care să facă posibilă atât întoarcerea noastră în ţară cât şi dezvoltarea unor servicii care la acea dată nu se prestau nici pe raza comunei sau a judeţului Galați.
În anul 2007, după stabilirea termenilor unei colaborări ferme româno-italiană, spațiul mai sus menționat a fost reabilitat și modernizat conform standardelor europene (reabilitat pereți, geamuri termopan și tâmplărie pvc, grupuri sanitare și dușuri, apă curentă, încălzire cu centrală pe combustibil solid, aparate de aer condiționat, birouri, vestiare, săli de masă, etc), din dorința noastră de a oferi condiții optime de lucru angajaților. Costurile pentru reabilitarea acestei clădiri ajungând la suma de 100.000 euro.

Costurile pentru achiziția spațiului precum și pentru modernizarea acestuia, au fost suportate integral din sursele de venit proprii. Banii necesari pentru achiziționarea clădirii, pentru modernizarea acesteia şi pentru deschiderea afacerii, provin din agoniseala a 10 (zece) ani de muncă în străinătate, unde am făcut foarte mari sacrificii.
Astfel, am înfiinţat SC COMPANY MED SRL cu sediul social în comuna Pechea pentru că am considerat că, cea mai bună locație pentru desfășurarea unui proiect de anvergură este comuna natală, aici găsindu-se oameni de încredere, muncitori și dornici pentru recalificare într-un domeniu de activitate nou pentru piața gălățeană. Așadar în iulie 2007 ia ființă societatea comercială COMPANY MED S.R.L., cu sediul și punctul de lucru în comuna PECHEA, județul Galati, cu principal obiect de activitate “fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule” – cod CAEN 2931.(CUNOSCUT IN ITALIA SUB DENUMIREA DE FLANGE PER MOTORI E MOTORIDUTTORI PER AUTOMOBILI)
Societatea a crescut și s-a dezvoltat, astfel că de la un număr de 4 (patru) angajați de la deschiderea societății în 2007, astăzi societatea are un total de 85 (optzeci și cinci) de angajați din care 95% sunt femei, și dorim în continuare să creem noi locuri de muncă.

În anul 2009 S.C. COMPANY MED a cunoscut o creștere spectaculoasă atât a cifrei de afaceri, cât și în ceea ce privește contribuția la bugetul de stat, datorită seriozitații și muncii calificate depuse de personalul salariat, dar și a priceperii manageriale ale asociaților societății, dovedind colaboratorului străin că această afacere poate fi extinsă. Astfel, la sfârşitul anului 2009 societatea a realizat o cifră
de afaceri în creştere de 150%

S.C. COMPANY MED cauta in continuarie investitori straini, pentru deschiderea unor noi puncte de lucru in jud. Galati.

Investitorii straini interesati pentru derularea unui nou plan de afaceri, sunt rugati sa ne contacteze la numarul de telefon: 0751 170 239 - Daniela Măncilă
0752 610 346 - Mihăiță Măncilă

tel .fix: 0236/823700
fax: 0236/823707

Adresa e-mail - [email protected]

Cu deosebită consideraţie, Manager,
Măncilă Daniela

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5