Educatoarele din cinci judeţe, în Conferinţa Naţională la Bistriţa. Preşedintele CJ BN Radu Moldovan şi inspectorul şcolar general Camelia Tabără, la deschiderea lucrărilor

O amplă manifestare de perfecţionare a cadrelor didactice s-a desfăşurat la Bistriţa, în 20 noiembrie, în Sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, unde reprezentanţii educatoarelor din cinci judeţe – Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsud – au participat la Conferinţa Naţională cu tema „Practici şi perspective specifice educaţiei pentru schimbare în grădiniţă”, care face parte din Programul Educaţional „Curcubeul Schimbării” 2013-2015.
Deosebitul eveniment a fost organizat şi susţinut de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, IŞJ BN, CJ BN, CJC BN, CCD BN, Primăria municipiului Bistriţa şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti” Bistriţa, onorând cu prezenţa la deschiderea activităţii oficialităţile judeţene şi locale, cât şi reprezentanţi ai MECS.
În deschiderea conferinţei au vorbit despre semnificaţia şi importanţa acestui deosebit program educaţional inspectorul de specialitate al IŞJ BN, Crina Clapou, inspector şcolar pentru educaţie timpurie, urmat de preşedintele CJ BN, Radu Moldovan, care a scos în evidenţă necesitatea susţinerii învăţământului românesc până la 6% din PIB, modernizarea şcolilor, judeţul nostru având instituţii şcolare de top.
Inspectorul şcolar general al IŞJ BN, prof. Camelia Tabără, a scos în relief munca deosebită depusă de educatoare pentru schimbarea în bine, perfecţionare şi aplicarea noului în sistemul de învăţământ.
Reprezentantul MECS, inspector general, prof. Viorica Preda, a lăudat modul cum au aplicat şi au finalizat educatoarele din această parte de ţară, cele cinci judeţe, Programul Educaţional „Curcubeul Schimbării” 2013-2015.
Viceprimarul Bistriţei, George Avram, a punctat faptul că Primăria sprijină învăţământul şi iniţiativele cadrelor didactice, invitând oaspeţii să viziteze urbea şi să cunoască frumuseţile locului.
Reprezentanţii judeţelor Sălaj şi Satu Mare au punctat principalele obiective şi rezultate obţinute în cadrul programului educaţional.
Un superb program artistic au susţinut „grădinarii” de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti” Bistriţa printr-un spectacol constând într-un dans spaniol, dans popular românesc în deosebite costume şi un dans medieval, micii artişti fiind aplaudaţi frenetic de cei prezenţi la eveniment.
Conferinţa Naţională a continuat cu prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul programului educaţional „Curcubeul Schimbării” de către cele cinci judeţe cuprinse în proiect.
O noutate în domeniu a fost lansarea Ghidului de bune practici „Împreună putem schimba lumea”, realizat în cadrul programului educaţional „Curcubeul Schimbării” de către cadrele didactice din Bistriţa-Năsăud.
O activitate de mare sensibilitate intelectuală şi de modernizare a sistemului de învăţământ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5