Editorial de Bobotează: Prof. Mirela Rus: Smerenia - cămașa faptelor bune

 

Sărbătoarea Bobotezei  vine în completarea Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, pentru a ne învăța smerenia, pentru a ne face să ne întoarcem acolo, în ieslea vitelor, unde Fecioara a născut Fiu, unde Dumnezeu S-a întrupat pentru a fi părtașul suferințelor noastre, pentru a-și asuma firea și păcatul omenesc și a ne spăla păcatele pe Crucea Răstignirii.

Despre smerenie este dificil și delicat a vorbi, deoarece această piatră prețioasă a virtuților este însăși viața lui Hristos și viața întru Hristos. Ea este doar zugrăvită de unii în cuvinte, trăită câte puțin de alții, însă mereu văzută de Dumnezeu. Din păcate, ne aflăm tot mai departe de această împărăteasă a virtuților, de această „temelie a crucii”. Fără smerenie, nu poți ajunge la îndumnezeire, nu poți vedea fața lui Dumnezeu; fără a învăța smerenia, nu poți nici măcar privi la înălțimea cerului, nu poți simți iertarea, nici gustul dulce al iubirii.

Sufletul colindă prin multe unghere ale răzvrătirii, ale întunericului, pentru a da de lumină, pentru a afla odihna. Dar drumul vieții pământești este atât de sinuos, încât ajungi de multe ori, îngenuncheat, murdar, obosit....Însă prăfuit, trudit peste măsură, de multe ori străin, gol, însetat, trebuie să înaintezi, fiindcă școala vieții nu este doar cu lauri, ci se dau și corigențe, se repetă examene....Timp și răbdare....Avem nevoie de toate experiențele și obstacolele peste care trebuie să trecem. Există daruri, răsplată, pentru toată lumea. Așteptăm prea mult de la alții, așteptăm prea mult de la viață....așteptăm ce e de neașteptat. Fiecare este propriul său erou, fiecare este un dăruitor pentru sine. După lacrimi, izvorăște și un zâmbet în colțul gurii, după o cădere, vine și o mână întinsă care să te ridice, după orice durere, dezamăgire, se va deschide o ușă. Chiar dacă uneori ni se mai și trântesc în nas.

Sfântul Serafim de Sarov spunea că „pacea sufletească se obține prin dureri”. La fel și smerenia, pentru a putea urca, trebuie să înveți ce e căderea. Sfântul Serafim este însăși expresia iubirii, a smereniei și a bucuriei. Trăia într-o căsuță de bârne, cu toate că la părinte era academie spirituală.

Trebuie să învățăm să ne deșertăm din când în când de ego-ul nostru, dar și de zarva lumii acesteia. Avem nevoie să coborâm adânc în „peștera” inimii noastre, să petrecem clipe cu noi înșine, dar mai cu seamă cu Hristos. Risipindu-ne în problemele trecătoare ale vieții pământești, uneori ne pierdem pacea, ne trufim și ne îndepărtăm de drum...O scânteie de bunătate va aprinde focul iubirii lui Dumnezeu, o picătură de iertare și milostenie va aduce un ocean de slavă cerească, iar sufletul smerit va trăi în lumină.

Smerenia este o virtute de care ne-am îndepărtat tot mai mult. Atât de mult ne idolatrizăm propriul eu, atât de legați suntem de dorințele imediate și materiale, încât nici măcar nu ne gândim, darămite să concepem înfrângerea, micșorarea sinelui, recunoașterea superiorității altuia. Ei bine, un exemplu (printre cele mai puternice și mai edificatoare) de smerenie și de deșertare de sine este cel al lui Ioan Botezătorul, care a rostit o frază uluitoare, răscolitoare: „Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească”. Acest lucru, pentru mintea omului de rând, mintea omului zilelor noastre, este aproape de neconceput. Cum să spună cineva că își dorește să se micșoreze? Cum să se umilească cineva, în timp ce aproapele său să crească? Dar Cel care trebuia să crească era Însuși Iisus Hristos, iar Sfântul Ioan Botezătorul pregătea calea Celui Care „vine în urma sa, Cel care este mai tare decât el. Căruia nu-i este vrednic, plecându-se, să-i dezlege cureaua încălțămintei.” Pocăința la care îndeamnă Ioan Botezătorul este un îndemn atât de actual, permanent, și cred că acum ar trebui să ne vibreze atât de tare și de profund corzile sufletului la auzul acestuia, deoarece doar apropierea de Dumnezeu, doar botezul „cu Duh Sfânt și cu foc” ne va salva de golul din noi, ne va scoate din prăpastia însingurării.

„Să veghem ca alții să se poată odihni. Să flămânzim ca alții să se sature. Să rămânem ca alții să poată merge. Să veghem ca alții să se poată odihni. Să ne smerim ca alții să se poată înălța.”       (Traian Dorz)

 

                                                                                              Prof. Mirela Rus

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5