EDITORIAL: Când ne vom întoarce...

În ziua de 26 martie a acestui an s-a stins din viață unul dintre cei mai importanți prozatori români, iar dacă spun din toate timpurile, cu siguranță că nu greșesc cu nimic, pentru că romanele lui Radu Mareș (1941-2016) au izbutit să marcheze puternic proza română contemporană, prin construcție, problematică și stil.
Mai mult, proza scriitorului este o sinteză a valorilor literare românești în domeniu, începând de la „Anna sau pasărea paradisului” (1972), continuând cu „Caii sălbatici” (1981), dar mai ales cu „Ecluza” (2006), „Când ne vom întoarce” (2010) sau „Deplasarea spre roșu” (2012). Pe un astfel de fond se încheagă inovarea lui Radu Mareș în roman, pentru că modernitatea sa nu este una decadentă, ci una care asimilează, preface și propune perspective și modalitîți noi. Sunt convins că direcțiile propuse de romancierul prea devreme dispărut vor influența încă multe generații de scriitori.
Dintre toate romanele sale, unul se setașează net, nu pentru că ar fi fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor – acordarea de premii are și ea partea sa de subiectivism, cum se vede deseori în lumea literară! – , ci pentru că a izbutit să identifice și să transforme în valoare estetică spiritul tragic al unei provincii românești: Bucovina. Este vorba despre romanul „Când ne vom întoarce”.
O desfășurare epică plasată în vremuri tulburi, premergătoare celei de a doua conflagrații mondiale, cu personaje care se caută pe sine, își urmează crezul profund, chiar dacă nu spectaculos, cu trăiri care rezonează sfâșietor într-un univers al iubirilor ucise și care dau ființei omenești dimensiuni demne de anticii poeți tragici, fac să surprindă nu atât destinul unor eroi, cât soarta tragică a unei provincii prin aceștia.
Scriam la timpul potrivit despre roman și îl comparam cu „Ion” al lui Liviu Rebreanu. Susțineam atunci, susțin și acum că, dacă „Ion” este un roman emblematic și definitoriu pentru spiritul Ardealului, „Povara bunătății noastre” de Ion Druță însemnând același lucru pentru Basarabia, atunci cu siguranță ”Când ne vom întoarce” de Radu Mareș este un roman care încheagă marea poemă a Bucovinei. O carte unică!
Insistența mea asupra acestui roman nu înseamnă că minimalizez celelalte cărți de proză ale autorului. Am scris cu plăcere despre multe dintre ele la apariția lor. Cele mai multe sunt, fără putință de tăgadă, vârfuri ale literarurii noastre contemporane. Toate au însemnat evenimente editoriale și s-au bucurat, pe bună dreptate, de o foarte bună primire în presa literară românească, cum ușor se poate constata. Numai că romanul „Când ne vom întoarce” a fost scris la masa zeilor.
Tot la masa zeilor a plecat acum și autorul.
Retras, fără dorința de a epata, dedicat fără rezervă scrisului istovitor și divin, conștient că literatura a fost menirea lui în viață, că prin ea își justifică existența pământeană, generos cum îl știm, a trecut dincolo, dar ne va aștepta cu sigurață într-o poiană a fagilor unde să vorbim în liniște despre iubirea lui devoratoare, Bucovina.
Și ce spuneai, Radu Mareș, că vom face când ne vom întoarce?...