Dosar penal pentru un bărbat din Tiha Bârgăului, care a prezentat un permis de conducere ce ar fi fost eliberat în Irlanda
La data de 2 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pe strada General Grigore Bălan din municipiul Bistrița, un autoturism. La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din Tiha Bârgăului, care a prezentat polițiștilor un document despre care pretindea că este permis de conducere eliberat de autoritățile din Irlanda.
"În urma verificării documentului, polițiștii au constatat că nu prezintă elementele de siguranță ale unui document valabil și l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul folosit avea inspecția tehnică periodică expirată și înmatricularea suspendată din luna noiembrie 2022 și nu avea încheiat un contract de răspundere civilă obligatorie. În consecință, polițiștii au dispus sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în cuantum de 3175 de lei pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 RA și Legii 132/2017. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând documentarea întregii activități infracționale", a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Şofer din Nepos verificat de poliţişti, după ce a dat un permis din Irlanda. Bărbatul nu figurează ca posesor de permis emis de o autoritate străină
- Peste 100 de amenzi aplicate de poliţişti în urma controalelor! Şase permise reţinute!
- Bistriţean depistat băut la volan, după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului! Are permis eliberat în SUA, dar nu este unul internaţional
- Ca el nimeni pe Ilve! Un tânăr cu autoturism de Irlanda, beat la volan! Fiţele de străinătate nu au prins la poliţişti, dosar penal fără comentarii!
- Aflat sub influența alcoolului, un bistriţean a fost implicat într-un accident rutier și a plecat de la faţa locului
Adaugă comentariu nou