Dorin Dobra: Priorităţile mele pentru 2013 sunt Parcul industrial şi conservarea Bisericii Jelna

Senatorul de Colegiu 1, Dorin Dobra, şi-a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, priorităţile pentru anul 2013. Este vorba despre realizarea Parcului industrial, documentaţia fiind deja la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi lucrările de conservare ale Bisericii Evanghelice din Jelna, documentele urmând să ajungă la Ministerul Culturii.

În ceea ce priveşte dezbaterile pe buget, Dobra a menţionat că este evident că „este un buget sărac”, dar totul depinde de modul în care acesta va fi gestionat. „Este evident că avem un buget sărac, dar am învăţat până acum în viaţă, că cu acelaşi buget, o instituţie, o entitate sau o firmă se descurcă greu şi o alta se descurcă foarte bine. E vorba doar de buna administrare a ceea ce deţii. Principalul gând pe care noi îl transmitem e acela că vom fi foarte atenţi cu ceea ce vom vota în bugetul naţional şi cu administrarea banului public”, a declarat senatorul Dobra.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5