Doi pietoni accidentaţi, la Măgura Ilvei şi Jelna. Şoferii au consumat alcool!

Miercuri, un bărbat, de 65 de ani, din Măgura Ilvei, în timp ce conducea un microbuz, pe DN 17 D, prin localitate, a surprins şi accidentat o femeie, de 49 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin faţa unui alt autovehicul oprit, fără să se asigure.

„În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea uşoară a femeii, care a fost însoțită de către șoferul în cauză, la dispensarul din localitate pentru a primi îngrijiri medicale. Ulterior, victima a fost preluată de ambulanță, fiind transportată la spital. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri din Sîngeorz-Băi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului”, se arată în comunicatul IPJ BN.

***

         Tot miercuri, un bărbat, de 62 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 172 G, prin localitatea Jelna, a surprins și accidentat un bărbat, de 66 ani, din Jelna, care era angajat în traversarea neregulamentară a străzii.

„Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea pietonului, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat în ambele cazuri, o valoare de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, informează Poliţia bistriţeană.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]