La noi

Doi lingăi performanţi

Am evitat vocabula (mereu mai des utilizată) de „pupincurişti”, deşi amândouă cuvintele – „lingăi” şi „pupincurişti” - înseamnă acelaşi lucru, când te referi la sistemul politico-administrativ al acestor zile.

Prenumele celor doi te trimite îndată la bancurile în care protagoniştii sunt Gheorghe şi Ioan (în locul celebrului Bulă). În cazul de faţă, amândoi sunt ştabi în PDL. „Lingăi”? O, nu, ei sunt nişte sugători partidici. În ce fel e diferenţă faptul că unul nu are „opritoare de muci”, dar, de la an la an e din ce în ce mai durduliu, iar celălalt, Ioan, de pe văile Bistriţa-Năsăud, are mustaţă, dar, de atâta exerciţiu al pupatului, mustaţa a început să i se încărunţească? Echivalentul albitului se numeşte nesimţire, minciună, furt, după cum a învăţat de la bulibaşa lui, Traian Băsescu (cuvântul „bulibaşă” e potrivit, câtă vreme e la al doilea mandat de preşedinte prin voturile mahalalei).

Totuşi, Ioan al nostru nu poate fi depăşit de colegul său de partid, care, fie că e fluture, fie că e molie produce acelaşi efect: furt, furt, furt din bunul public.

Dar una dintre cele mai greţoase asemănări în public ale acestor doi este limpede: masturbaţia demagogică.

Comentarii

13/05/11 11:29
Vizitator

felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
mai vrem astfel de articole.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5