Direcţia Generală Anticorupţie şi Biroul Judeţean Anticorupţie BN la dispoziţia cetăţenilor

Pentru o mai bună informare a cetăţenilor, reamintim, prin intermediul ziarului nostru, care sunt principalele atribuţii ale Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), înfiinţată prin Legea nr. 161/2005 inclusiv a Biroului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud (B.J.A. BN) care se află situat în Piaţa Petru Rareş nr. 1-3 şi unde sunteţi aşteptaţi de profesionişti să depuneţi sesizările privind fapte de corupţie, infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Direcţia Generală Anticorupţie este subordonată nemijlocit Ministerului Administraţiei şi Internelor, având următoarele atribuţii:

- desfăşoară activităţi de prevenire a faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor;

- desfăşoară activităţi de primire a reclamaţiilor/petiţiilor cetăţenilor referitoare la acte sau fapte de corupţie a personalului ministerului, precum şi activităţi de relaţii publice, specifice problematicii din competenţă;

- desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, conform legii;

- organizează şi desfăşoară activităţi de testare a integrităţii profesionale a personalului ministerului;

- desfăşoară activitatea de relaţii şi colaborare internaţională, în domeniu, în conformitate cu interesele Ministerului Administraţiei şi Internelor;

- constituie şi gestionează baza de date a unităţii privind actele şi faptele de corupţie internă;

- analizează evoluţia actelor şi faptelor de corupţie internă, pe baza cărora întocmeşte documente de strategie în materie şi informează ministrul administraţiei şi internelor ori alţi factori abilitaţi, conform legii.

Programul de audienţe şi relaţii cu publicul la nivelul Biroului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud este următorul: Şef Birou – bilunar, în prima şi în a treia zi de miercuri lucrătoare din lună, între orele 12.00-15.00; Ofiţer Relaţii Publice – bilunar, în a doua şi a patra zi de miercuri lucrătoare din lună, între orele 12.00-15.00.

Programul de audienţe şi relaţii cu publicul se desfăşoară în clădirea Instituţiei Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud, la sediul Biroului Judeţean Anticorupţie, cam. 128 şi 129, intrare din str. 1 Decembrie. Telefon 0263.203167.

Pentru programul de lucru cu publicul puteţi să-i contactaţi zilnic între orele 08.00-16.00.

Persoanele de contact din cadrul B.A.J. BN sunt: şef Birou – comisar de poliţie Repede Adrian Lucian, tel. 0734.774734; Ofiţer de prevenire şi relaţii cu publicul – inspector de poliţie Morari Floarea Maria, tel. 0758.525420

Societatea civilă poate sesiza faptele de corupţie săvârşite de personalul M.A.I. în scris, la adresa Bucureşti, Şos. Olteniţei, nr. 390 A, sector 4, prin e-mail [email protected], tel./fax 021.33236664 sau Tel Verde 0800806806, linie telefonică fixă şi mobilă.

Pentru sesizarea faptelor de corupţie, începând cu anul 2009, B.J.A. BN a pus la dispoziţia cetăţenilor REGISTRUL DE PETIŢII ŞI SUGESTII, document care dă posibilitatea fiecărei persoane să urmărească sesizarea făcută, precum şi modul de soluţionare a acesteia.

Ofiţerii biroului vă stau la dispoziţie cu informaţiile necesare şi vă aşteaptă să sesizaţi prompt şi corect faptele de corupţie.

Comentarii

19/02/12 11:04
Vizitator

Vad ca acest "organism" se suprapune exact peste cei de la " doi si un sfert"... si ma intreb atunci, ce rost are ? El are dupa cum se vede, atributiuni indreptate efectiv, si " da pumni in gura " doar celor " din ministerul de interne ", dar acelasi "pumn" se aplica si de catre cei de la " fostul doi si un sfert" cum s-o numi el acum, pt. ca tot aia-i... Parerea mea-i ca este un "organism " facut fara nici un rost. Guvernul ar trebui fie sa-l desfiinteze si sa dea competentele necesare celor de la doi si un sfert, fie sa-l desfiinteze pe acesta din urma. Prea am senzatia ca cei care efectiv fac munca de "politie a statului" sunt doar o treime din efectiv, alta sunt cei care "umbla " si le "sufla-n ciorba " acestora si restul sunt tot felul de sefi si " sefuleti", de jos si pana sus, dar maiales "sus" ... la varfurile din Bucuresti, in timp ce Parchetele se "zbat de ceasul mortii"... si fac nu fata ci doar " fete... fete"... la multitudinea dosarelor penale aflate in lucru .
Nu stiu de ce, dar prea am senzatia ca in Romania, exista doar doua categorii de "oameni" si anume, 50% care " se fac ca lucreaza" si cealalta jumatate... care " umbla dupa ei "... astfel incat "statul politienesc" din vremea lui Ceausescu, a fost doar " un copil mititel "...!
Sper sa nu fie asa si ca mi-am exprimat doar o parere personala, pentru ca altfel, ajungem inapoi, la vremea lui Hitler, cand "generaliilor", le "tremurau ismenele"... in fata unor "locotenenti" din trupa "SS" ... a acestuia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5