Femeia Europeană 2015

Dinuţa Târziu (laborantă de 37 ani la Aquabis): O femeie de succes e curajoasă, inteligentă, luptătoare, duce la bun sfârşit toate proiectele

Doris Moldovan
Doris Moldovan: Una dintre femeile europene din 2015 este doamna Dinuţa Târziu, o doamnă deosebită, care munceşte de ani de zile  - şi-a dedicat viaţa, ca să spun aşa – tratării apei. Apa pecare o bem noi zi de zi este potabilă şi datorită dumneaei. Cine este Dinuţa  Târziu?
Dinuţa Târziu: Sunt bistriţeancă, am absolvit Liceul „Liviu Rebreanu”, profilul teoretic, în 1978, actualmente Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Am aflat atunci că se face un curs de laborant la ceea ce acum este Aquabis. M-am înscris la cursul de laborant, totodată şi angajându-mă la această firmă. Am avut onoarea să lucrez într-un loc de muncă deosebit de plăcut, să tratez apa, un element atât de vita vieţii noastre, fără de care plantele, animalele şi oamenii nu ar putea trăi. Este foarte utilă şi necesară şi o tratăm la standarde europene, fiind foarte bună din punct de vedere analitic.
Aşa cum am spus, lucrez aici din 1978, am avut şi probleme deosebite. La început, din cauza faptului că s-a dezvoltat zona industrială în municipiul Bistriţa, s-au construit foarte multe locuinţe, foarte multă lume din mediul rural a venit cu locul de muncă în Bistriţa şi atunci a fost nevoie şi de o cantitate mai mare de apă. În acel an s-au făcut proiecte pentru mărirea şi modernizarea Staţiei de tratare a apei. S-au construit decantoare noi, suspensionale, au fost puse filtre şi aşa am reuşit să lucrez ani de zile şi să învăţ fluxul tehnologic de tratare a apei potabile.
D.M.: Sunteţi indispensabilă, ca să spun aşa, pentru instituţia din care faceţi parte, unde munciţi de-atâţia ani...
D.T.: Da, sunt idispensabilă. Este nevoie foarte mare de noi şi e o responsabilitate foarte mare la locul de muncă, deoarece tratăm apa care vine de la suprafaţa râului Bistriţa. Recoltăm probe, o tratăm cu reactivi de coagulare, sulfat de aluminiu şi hidroxid de calciu. În urma tratării cu aceşti coagulanţi, în decantoare, în camera de reacţie are  amestecul, apa decantează, pe urmă se filtrează, o clorinăm în rezervoare şi aşa ajunge la robinetele noastre în oraş.
D.M.: Deci de fiecare dată când deschidem robinetul trebuie să ne gândim la dumneavoastră şi să spunem un „mulţumesc”.
D.T.: Da.
D.M.: Este o responsabilitate mare. Nu a atât de grea munca, pe cât responsabilitatea ...
D.T.: În atâţia ani de zile de când lucrez, nu au fost probleme şi sper să nici nu fie în oraşul Bistriţa, ca apa să fie necorespunzătoare. Totdeauna,
apa a fost foarte bună din punct de vedere calitativ şi asta ne-a dat o mulţumire deosebită.
D.M.: Apropo, că tot v-aţi referit la calitatea apei. Vedem acum tot mai mult că pe malurile râurilor sunt foarte multe deşeuri, în ape chiar. Lumea de la ţară aruncă în apă tot felul de deşeuri menajere. Nu influenţează aceste fapte calitatea apei?
D.T.: Aşa este. Foarte multă mizerie este pe râul Bistriţa, mai ales că de multe ori se uzinează la lacul Colibiţa, vine o cantitate mai mare de apă, sau în cazul când sunt precipitaţii şi creşte nivelul debitului râului şi atunci vin tot felul de resturi menajere, aruncate de oameni, care sunt inconştienţo că undeva apa asta este consumată de populaţie. Ar fi foarte bine să se ia ceva măsuri în scopul acesta, să fie lumea mai educată.
D.M.: Este vorba despre spiritul civic. Să învăţăm să nu mai aruncăm, pentru că ne facem rău nouă. (...) În ceea ce priveşte instalaţia şi tot ce este aici, sunt la standarde europene?
D.T.: Da, toate sunt la standarde. În urmă cu câţiva ani, am fost acreditaţi şi lucrăm cu aparatură modernă, se recoltează probe din toate localităţile judeţului, toate probele se aducu aici, la laboratorul din Bistriţa şi se efectuează zilnic analize pentru ca apa să fie bună, din punct de vedere calitativ.
D.M..: Câte doamne lucraţi aici sau sunteţi singură?
D.T.: Da, sunt singură. În fiecare schimb suntem câte o laborantă, mai avem un laborator fizico-chimic în Staţia chimică, acolo se recoltează apa brută, se tratează cu reactici, aşa cum am spus, se analizează apa decantată, apoi ajunge pe filtre, unde se filtrează. În aceast laborator se recoltează probe de la apa filtrată şi apa de la robinet, apa potabilă.
D.M.: Aţi lucrat şi în sărbători, în sâmbete, în duminici...
D.T.: Da, cu sărbători, cu sâmbete, cu duminici, în atâţia ani de zile, niciodată nu am fost libere. Adeseori se potriveşte să fii liberă de o sărbătoare. În continuu am lucrat, 12 cu 24, flux continuu. Tot timpul am fost aici la locul de muncă.
D.M.: Sunteţi de admirat. Şi familia?
D.T.: Da, am şi o familie. În anul 1980 m-am căsătorit, în urma căsniciei am avut trei copilaşi, un băiat şi două fete. A fost destul de greu în acea perioadă, pentru că era programul foarte scurt, doar 4 luni de zile îde concediu pentru îngrijirea copilului. Ne era foarte greu să îi lăsăm mici acasă şi să venim la serviciu, în schimburile astea de program non-stop.
D.M.: Cum v-aţi descurcat. Aţi avut ajutor?
D.T.: Nu am avut nici ajutor, părinţii încă nu erau pensionaţi, soţul a lucrat şi el în schimburi, tot aşa, în flux continuu. Unul ajungea acasă, celălalt pleca. Se întâmpla şi mai rămâneau câte o oră şi singuri copiii. Ne-am descurtcat, totuşi, destul de bine şi fără creşă, şi fără cămin, i-am dus doar la grădiniţa de pe str. Crinilor, în program de la 9 la 12. Am avut nişte copilaţi cuminţi, au fost ascultători, au făcut şi ei liceul la „Liviu Rebreanu”, acum lucrează. Sunt mândră de ei, pentru că nu am avut probleme, au fost nişte copii deosebiţi.
D.M.: Sunt plecaţi din Bistriţa?
D.T.: Am o fată în Austria, s-a stabilit la Viena, de la care aştept o nepoţică. Băiatul este aici lângă mine, la Bistriţa, s-a căsătorit şi am doi nepoţei. Mai am o fată care lucrează la un cabinet notarial, care se va căsători anul acesta.
D.M.: Sunteţi o mamă împlinită.
D.T.: Da, sper ca anul acesta să fiu împlinită cu totul, aranjându-mi copiii şi văzându-i la casa lor.
D.M.: Cum aţi reuşit să îmbinaţi partea profesională cu familia? Şi la locul de muncă foarte solicitant, şi mamă, şi gospodină?
D.T.: Ce să spun, a fost foarte greu. M-am ajutat mult, într-un program de dimineaţă, de numai 8 ore, nu aş fi reuşit să-mi cresc copiii. Aşa, făcând schimburi inverse cu soţul, ne-am descurcat. Am fost o femeie energică, şi cumpărături, şi copilaşi îngrijiţi, şi mâncare, şi spălat, de toate. Şi la lucru, întotdeauna mi-am făcut datoria,am colaborat foarte bine cu colegii. Suntem o echipă. Pe fiecare schimb, lucrăm câte 8 persoane şi ne-am înţeles foarte bine, nu am avut probleme vreodată, în atâţia ani de zile.
D.M.: Înseamnă că şi soţul dumneavoastră v-a înţeles, v-a susţinut în meseria pe care o faceţi?
D.T.: Da, nu prea a avut ce face, a trebuit să mă înţeleagă. S-a bucurat că am putut să ne descurcăm cu copilaşii. Cu sărbătorile a fost mai greu, când nu eşti în sânul familiei, saucu concediile. Au trecut 37 ani la serviciu, 35 ani de căsătorie şi mă bucur de toate, şi de copii, şi de familie.    
D.M.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră o femeie de succes?
D.T.: O femeie de succes înseamnă o femeie curajoasă, inteligentă, luptătoare, care ştie să se organizeze şi să ducă la bun sfârşit toate treburile.   
D.M.: Se spune, este o vorbă că femeile nu susţin femeile. Sunteţi de acord?
D.T.: Nu sunt de acord. Noi am lucrat aici la laborator foarte multe femei, mai mult femei am fost şi şefe de laborator am avut mai mult, dar ne-am înţeles foarte bine în colectiv şi ne-am susţinut una pe cealaltă. A fost o colaborare deosebită. Eventual, dacă numai din răutate nu s-ar susţine, dar în rest nu ai motive. Totdeauna m-am bucurat dacă cineva a putut să avanseze şi dacă am putut să ajut pe cineva, să fac un lucru bun.
D.M.: Femeile puternice susţin alte femei, nu?
D.T.: Sigur că da.  
D.M.: Expresia de „femeie europeană” ce vă transmite, ce vă spune? Cum vedeţi dumneavoastră femeia europeană?
D.T.: Femeia europeană... Mă bucur că tot mai multe femei se integrează în politica ţării şi în conducere. Îmi place că sunt luptătoare. Femeia nu trebuie să fie numai acasă la cratiţă şi altceva nimic, cum era pe vremuri. Trebuie să ne expunem şi noi punctul de vedere, să fim ascultate şi susţinute.
D.M.: Nu putem fi reprezentate mai bine decât de o femeie, nu-i aşa, care ştie exact problemele noastre?
D.T.: Sigur că da. Bărbaţii nu ne înţeleg întotdeauna, consideră că unele probleme sunt datorii numai ale femeii, dar nu se poate aşa, trebuie să se ajute reciproc şi în familie, şi oriunde, şi să înainteze şi femeile.
D.M.: Asta e o cheie a succesului, nu?
D.T.: Da.  
D.M.: Ce transmiteţi femeilor care citesc acest interviu, având în vedere modelele care ne sunt arătate în ultii ani la televizor, imaginea despre suuces şi despre carieră, despre modul în care evoluezi?Sunt corecte modelele care apar la televizor?
D.T.: Ce-aş putea să le spun.  Sunt şi modele corecte şi mai puţin corecte, dar ar fi bine ca fiecare să aleagă ce este mai bun, mai obiectiv. Să ia lucrurile bune care sunt transmise la televizor. Şi în familie, şi în societate, la locul de muncă, trebuie să arăţi ceea ce este mai bun. Trebuie să avem înţelepciune şi să luptăm înspre bine, nu  spre rău.
D.M.: Credeţi că noi ca mame suntem modele pentru copiii noştri?
D.T.: Eu cred că suntem modele pentru copiii noştri şi mi se pare că faţă de perioada cu câţiva ani în urmă am ajuns să înţelegem mai bine tineretul, să fim alături de ei, să-i încurajăm şi să le fim un model în viaţă, dar cu lucruri bune.
D.M.: Aţi spus că unul dintre copii aşteaptă să vă aducă un alt nepot. Vă tentează să renunţaţi şi să mergeţi să-i fiţi alături?
D.T.: Dacă va fi nevoie, aşa m-am gândit, într-un an-doi, după ce se termină concediul de maternitate, să-mi înaintez dosarul pentru pensionare şi să pun punct, pentru că mă gândesc că am făcut o activitate destul de bună şi de îndelungată şi aş vrea să fiu de ajutor şi copiilor mei în următorii ani, dacă Dumnezeu îmi va da sănătate.
D.M.: Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?
D.T.: De dimineaţa şi până seara este muncă non-stop, locuiesc la casă, am şi un pic de grădină, curăţenie, cumpărături, serviciu, trebuir casnice, de toate. Fiecare zi este de lucru, nu pot să spun că mă plictisesc, sacă aş rămâne acasă aş fi ruptă de realitate şi nu aş avea ce face. Tot timpul am şi îmi voi găsi ocupaţie, alături de copii, de nepoţei.
D.M.: Aici, despre mediul în care munciţi dumneavostră, ce ne puteţi spune, ce ar trebui să ştie tinerii cărora le lăsaţi moştenire acest loc? Sunt tineri doritori?
D.T.: Sunt foarte mulţi tineri doritori, sunt chiar cu studii superioare, cu facultate de chimie sau de inginerie chimică. Vin foarte mulţi şi îşi caută un loc de muncă, pentru că nu s-a dezvoltat industria alimentară în municipiul Bistriţa faţă de cum era, de exemplu, în 1978, şi atunci ne caută. Văd că se angajează mulţi tineri cu inginerie-chimie, sunt deosebiţi faţă de unii care ar vaea doar studii medii,  se descurcă foarte bine, se integrează foarte uşor. Sunt responsabili, da, totdeauna când vin şi se angajează primul lucru care li se spune este responsabilitatea. Nu este o muncă grea, dar necesită atenţie foarte multă şi responsabilitate.
D.M.: Să înţeleg că aveţi printre dumneavoastră tineri care vor să înveţe.  
D.T.: Da, avem tineri care vor să înveţe, iar eu, fiind cea mai veche -  în ultima perioadă, cel puţin anul trecut, s-au angajat foarte mulţi tineri – i-am învăţat ce trebuie să facă. M-am bucurat foarte mult pentru ei, că sunt foarte receptivi şi au interes faţă de locul de muncă, le place şi sper că o să facă treabă bună în continuare.
D.M.: Putem fi liniştiţi că vom avea în continuare apă de bună calitate...
D.T.: Da, cu siguranţă, vom avea apă de bună calitate.
D.M.: La final, aş dori să transmiteţi un gând tuturor femeilor?
D.T.: Le doresc multă sănătate, fericire, succes în viaţă, să nu ne lăsăm, să fim tari, să ducem toate proiectele până la un bun sfârşit, cu responsabilitate.
 

Comentarii

14/03/15 22:35
Andreea biancs

Felicitari,scumpa mama pt tot ce-ai realizat in viata!!Esti un exemplu pt multe femei din tara asta si suntem foarte mandrii de tine!Te iubim mult!!

15/03/15 17:48
Adina

Mamă dragă, iți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi... Ne cerem scuze dacă uneori te-am supărat și iți mulțumim că mereu ai fost alături de noi, indiferent de situație. Sa te binecuvinteze Domnul cu multa sănătate și putere de munca, sa ne bucuram de momentele petrecute impreuna. Te iubim mult și te apreciem enorm, chiar dacă nu ne exprimăm sentimentele atât de des cum s-ar cuveni. ...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5