Deţinut internat de urgenţă la spital

Un deţinut de la Penitenciarul Bistriţa a fost internat, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pentru investigaţii medicale suplimentare.

"Persoana în cauză a fost prezentată la cabinetul medical al unităţii în cursul dimineţii, întrucât prezenta o stare fizică alterată, caracterizată prin somnolenţă. Persoana privată de libertate a fost ţinută în continuare sub observaţie şi monitorizare constantă şi, întrucât starea acesteia nu s-a ameliorat până în jurul amiezii, personalul medical de serviciu a solicitat intervenţia de urgenţă", precizează inspectorul Laura Opriş, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa.

Potrivit sursei citate, la nivelul Penitenciarului Bistriţa au loc verificări specifice, în vederea identificării cauzelor care au generat apariţia acestei situaţii.

Bărbatul execută o condamnare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5