Deputatul Suciu se întreabă unde este libertatea de expresie şi acţiune a aleşilor ACL

Vasile-Daniel Suciu, deputat PSD

Partidul Democrat Liberal şi cel Naţional Liberal au adoptat, în teorie, liberalismul ca doctrină politică. Ori, nu cumva au omis un detaliu foarte important, acela că această doctrină presupune libertatea de expresie şi acţiune?

Membrii PNL şi PDL nu au făcut un legământ pe viaţă, de forma “jur să apăr şi să protejez interesele PDL”, respectiv PNL, ci, au ales să adopte şi să aplice principiile pe care aceste partide politice şi le-au asumat.

Faptul că astăzi numeroşi membri aleg să părăsească aceste formaţiuni politice şi să migreze către alte partide ar trebui să fie un apel de trezire la realitate. Poate că, acestor oameni, uniunea celor două partide sub marca ACL li se pare o trădare şi poate au realizat faptul că sub această siglă s-au adunat o serie de impostori.
De ce spun impostori? Deoarece, democrat- şi naţional-liberalii, reprezentanţii consacraţi ai liberalismului, lansează ameninţări conform cărora vor face plângeri în instanţă împotriva tuturor aleşilor locali care doresc să părăsească formaţiunea politică. Dar măreţia liberală nu se opreşte aici, din contră, toţi membrii care îşi exprimă dezacordul faţă de acţiunile acestor partide îşi pierd mandatele şi locurile de muncă.

Aşadar, liberalismul în acest caz, este o gogomănie, intimidarea fiind de fapt modul lor de aplicare a influenţei politice. Liberul arbitru şi exercitarea voinţei sunt blasfemii în accepţiunea ACL.
Cei care au aderat la PNL crezând că vor promova ocrotirea şi întărirea individului s-au trezit legaţi cu lanţul de picior, şi au realizat, în această perioadă, că nu sunt altceva decât entităţi aducătoare de voturi.

Oamenii doresc schimbarea. Permiteţi-le să meargă acolo unde o pot produce!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5