Deputatul Sturzu: Legea voluntariatului, promisiune electorală care trebuie respectată

Deputatul social-democrat Mihai Sturzu a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bistriţa, că proiectul de lege privind activitatea de voluntariat va fi finalizat lunea viitoare, iar iniţiativa va fi semnată de premierul Victor Ponta şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu. Sturzu a precizat că, alături de legea internshipului, vor fi plantate “mici seminţe de responsabilitate socială” la nivel naţional.
“Tinerii au nevoie de locuri de muncă, dar angajatorii, pe de altă parte, spun că avem tineri frumoşi, deştepţi, dar nu sunt pregătiţi să intre în câmpul muncii când termină facultatea sau liceul. Noi ne-am gândit că este absolut necesar şi că nu putem înainta fără această etapă intermediară din viaţa oamenilor, între etapa de studii şi etapa de muncă propriu-zisă. Iar această etapă ar putea fi reglementată prin cele două legi, legea voluntariatului şi legea intershipului (n.n. – care se referă la stagiile de practică)”, a declarat parlamentarul PSD.
Potrivit acestuia, indiferent de modul în care va arăta cadrul legislativ, “perioadele de practică şi de voluntariat din timpul studiilor trebuie să fie recunoscute ca experienţă profesională”. Astfel, a explicat deputatul Sturzu, la absolvirea studiilor, tânărul se poate angaja, pentru că are experienţă profesională în domeniul respectiv, chiar dacă acea perioadă nu va fi calculată matematic drept “vechime în muncă”.
Proiectul legislativ, a mai spus parlamentarul social-democrat, reprezintă un cumul de propuneri venite de la câteva sute de organizaţii nonguvernamentale armonizate cu legislaţia de către specialiştii Parlamentului.
“Sper ca luni să avem varianta finală, agreată de toată lumea, care să conţină toate prevederile, astfel încât să putem merge mai departe în procesul legislative. Îmi doresc din tot sufletul şi am avut déjà câteva discuţii preliminare ca această lege să fie semnată în primul rând de premierul Victor Ponta (preşedintele PSD), de ministrul Tineretului şi Sportului - Nicolae Bănicioiu (preşedintele TSD). Este un lucru pe care noi ni l-am asumat în campania de anul trecut şi este normal să ne ţinem de cuvânt. Mai departe, lista de susţinere a acestei legi va cuprinde toţi parlamentarii tineri ai PSD”, a precizat Mihai Sturzu.
În context, parlamentarul PSD a precizat că România are un mare potenţial tocmai prin resursa umană de care dispune, dar trebuie să-şiu adapteze sistemul de învăţământ noilor realităţi, axate pe inovaţie şi creativitate.
“Realitatea nu arată prea grozav şi o ştim cu toţii. Sunt foarte preocupat de ce se întâmplă cu tinerii, de ce destin are această ţară. Tot vorbim de resurse şi pare că e un loc comun, vorbim de energie, de gaze, de ape, copaci, dar mi se pare că uităm de cea mai important resursă, şi anume resursa umană. Dacă noi nu educăm această resursă, s-a putea ca peste 5-10-50 ani cine ştie ce să se întâmple cu ţara noastră”, a spus Sturzu, convins că generaţia de “30+” de astăzi nu trebuie să fie una de sacrificiu, ci una a reconstrucţiei României.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5