Darurile au venit de la pompieri

Dacă zi de zi se antrenează pentru a salva vieţi omeneşti, din cele mai periculoase împrejurări, încercând imposibilul, pompierii „au comis-o din nou”.

Din ce au avut, din ce au adunat, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud au încropit mai multe cadouri şi s-au dus să le dăruiască bunicilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice Bistriţa.

Pompierii au pus mână de la mână şi au contribuit la pregătirea a 28 de pachete, care conţin produse alimentare specifice sărbătorilor.

,,A devenit deja o tradiţie ca în preajma Sfintelor Sărbători Creştine, persoanele asistate să primească în dar, prin grija Asociaţiei de Întrajutorare Pompierii Bistriţa- Năsăud, cadouri care să le aducă o fărâmă de bucurie în suflet”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt ISU B-N, plutonierul Marius Rus.

Că modestia e cuvânt de ordine prin ISU B-N, o dovedeşte şi modul cum pompierii bistriţeni s-au achitat de această misiune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5