Adrian Solcan a obţinut locul 2 la nivel naţional în prima etapă a concursului 10 pentru Europa

Proiectul 10 pentru Europa, un proiect naţional iniţiat de Cluburile Studenţeşti Liberale (CSL) alături de Tineretul Naţional Liberal (TNL) prin care 10 tineri vor intra pe listele pentru alegerile europarlamentare, a trecut de prima etapă şi anume votul online.

Candidatul susţinut de CSL Bistriţa este Adrian Solcan care a primit un număr de aproximativ 1900 de voturi astfel clasându-se pe locul 2 din 52 de candidaţi înscrişi şi intrând în etapa 2 de concurs. În această nouă etapă vor fi organizate evenimente la nivel local în funcţie de tematica aleasă şi anume ”Sistemul de educaţie din România”.

De asemenea Adrian Solcan a devenit membru al echipei „Liberali pentru Europa”. Membrii acestei echipe vor face parte din staff-ul candidaţilor la alegerile europarlamentare şi, ulterior, dintr-un grup de lucru, alături de europarlamentarii liberali aleşi. Ei vor putea propune proiecte şi iniţiative pe teme de interes european, care să fie susţinute de către europarlamentarii liberali în Parlamentul European. În acelaşi timp, membrii grupului de lucru vor fi cei care vor comunica tinerilor din România informaţii despre politicile de tineret de la nivel european. Ei vor fi cei care vor asigura comunicarea între tinerii din România şi europarlamentarii PNL.

Legat de sistemul de educaţie Adrian Solcan a spus următoarele:
”Educaţia şi doar educaţia va face din România un stat puternic pe termen lung. Trebuie să privim dincolo de disputele politice, dincolo de problemele şi crizele constante şi să investim în educaţia tinerilor în special şi a persoanelor de toate vârstele pentru că procesul de învăţare nu trebuie să se încheie o dată cu liceul/facultatea.”

De asemenea, un număr de aproximativ 300 de voturi a obţinut şi candidatul Florin Puţura, astfel intrând în cei 40 de semifinalişti ai concursului. Suportul larg primit în acest concurs ne bucură deosebit de tare şi invităm toţi tineri din judeţul Bistriţa-Năsăud să ni se alăture şi să participe la evenimentele locale întrucât schimbarea reală şi pozitivă va avea loc doar atunci când fiecare dintre noi va înţelege că un stat puternic se construieşte prin contribuţia celor care îl alcătuiesc.

Biroul de Comunicare CSL

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5