Culorile prieteniei

Veturia Seserman

Expoziția-concurs ,,Culorile prieteniei” a reprezentat ultima activitate din proiectul educațional ,,Dăruind un zâmbet!”- derulat în parteneriat de Școala Gimnazială ..Grigore Silași” Beclean, Centrul Misionar Social Cultural ,, Sfântul Apostol Andrei” și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din localitate.
Activitatea cu caracter artistic, dar și civic, a fost coordonată de Seserman Veturia și Silveșan Tatiana. S-a urmărit atât stimularea potenţialului creativ al şcolarilor din învățământul de masă și special, cât și exprimarea cu ajutorul culorilor a sentimentului de prietenie, colegialitate, Pe parcursul lunii mai, peste 150 de elevi din instituțiile implicate în parteneriat au încercat să redea universul prieteniei pe ,,înțelesul copiilor”. Prin formă și culoare, cu talent sau naivitate micii artiști au realizat peisaje de basm, pline de armonie, cu copii, păsări, fluturi sau flori. Peste 40 de elevi au primit premii sau mențiuni, iar lucrările premiate au fost expuse în holul Școlii Gimnaziale ,,Grigore Silași”.
Felicitări elevilor, dar și cadrelor didactice care i-au îndrumat: Cristea Ileana, Fodor Eugenia, Marcu Adina, Brătan Maria, Moldovan Raveca, Blaga Margareta, Baci Aurelia, Colceriu Lavoria, Nagy Mariana, Someșan Zefira.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5