Crăciun în familia de la şcoală

Cei 25 de elevi ai clasei I Step by Step, de la Şcoala Generală Nr.1 Bistriţa, au reînviat fiorul de sfinţenie al colindelor ce vine de undeva de departe trecând din casă în casă şi din suflet în suflet, au exprimat puritatea copilărie, emoţionând părinţii, bunicii şi invitaţii, l-au întâlnit pe Moş Crăciun şi au sărbătorit cu tort şi şampanie pentru copii Crăciunul în familia de la şcoală. Toate acestea după ce de la începutul lunii decembrie au studiat texte legate de Naşterea Domnului, colinde, poveştile lui Moş Crăciun, au realizat desene cu astfel de teme şi au realizat ornamente de Crăciun în cadrul activităţii Crăciun în familia de la şcoală din cadrul proiectului educaţional extracurricular “Copilărie în paşi de succes”, coordonat prof. Monia Todea. Activitatea a avut ca scop extinderea orizontului de cunoaştere al elevilor prin cunoaşterea tradiţiilor locale, dezvoltarea aptitudinilor şi talentelor artistice, a urmărit participarea activă, conştientă şi responsabilă la propria formare, contactul cu lumea reală şi dezvoltarea deprinderii de a reuşi într-un mediu educaţional diferit, consolidând atitudini şi convingeri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5