Corneliu Crăciun: „Viaţa cotidiană în Oradea interbelică” Editura Primus, Oradea, 2010

„Cine vrea să cunoască viitorul, trebuie să se întoarcă în trecut”- scria Mihai Eminescu pe când era la ziarul „Timpul”. Istoria şi literatura lucrează mai adesea cu prezentul, acel prezent perpetuu, istoric, ce uneşte secolele trecute cu fulguranta clipă şi se proiectează în viitor, incluzându-ne. În acest sens se exprimă autorul în Preambulul explicativ: „Cine crede că un timp rămas în urmă este un trecut iremediabil, n-a ştiut să se solidarizeze cu textul de presă, cu documentul,...cu inscripţia de pe o piatră de mormânt.”

Il fericesc pe cititorul care va avea ocazia să parcurgă acest tom scris cu excepţionala acribie a unui enciclopedist, fuzionată cu o înaltă artă literară, subsumând spiritul poetic celui ştiinţific. Astfel, în mod singular conferenţiarul univ. dr. Corneliu Crăciun de la Universitatea ”Partium” din Oradea, face dintr-un spaţiu tematic aparent arid, deşertic, o oază de frumuseţe, un regal al spiritului. Faptul acesta l-a reuşit întâia dată la noi N. Bălcescu în memorabila ”Istorie a românilor supt Mihai-voievod Viteazul”, unind istoria cu vibraţia unui suflet ardent.

Autorul se simte parte integrantă a urbei dintotdeauna şi ne induce această stare şi nouă: „Oraşul timpului acesta îmi e atât de bine cunoscut, de parcă m-am plimbat totdeauna pe străzile lui, am urcat în trăsurile de lângă gară sau de la Teatru, am înghiţit praful şi m-am cufundat în noroaie, am vorbit...am râs, am vociferat, am iubit, am lucrat, am băut, am glumit. Îi ştiu străzile drepte şi ulicioarele dosnice, palatele şi magherniţele, parcurile şi apa Crişului repede, tulbure ori palidă, legănată între maluri sau îngustată în vremuri de secetă.”

Exhaustivitatea este o vocabulă ce se impune şi cititorul se simte acaparat în fluxul informaţional, la o cotă înaltă de interes şi curiozitate, ce nu diminuează până la ultima filă. Chiar enumerarea capitolelor devine incitantă: Sufletul oraşului, Populaţia, Cinematograful, Reclamă şi economie în oraş, Moralitatea exterioară, Insecuritatea spaţiului public, Spargeri, furturi, Starea de sănătate, Timpul, Centru şi periferie, Cultura, Efigii, Sporturi, Urbanizare, Alimentaţie, Intemperii, Înalta societate a Oradiei, Moartea, Copiii, Animale în municipiu etc., etc.:

Omul din cotidian simte nevoia să vadă felurite componente în acest sens, comparând elemente actuale cu ale unei epoci de prosperitate urbană în România - recte cea interbelică. Cum se alimentau cetăţenii atunci? Cum convieţuia bogăţia şi pauperitatea? Care era starea de infracţionalitate?se va întreba poliţistul de azi. Cum era oare viaţa spirituală? îşi va zice profesorul sau omul de cultură. Ce dificultăţi economice întâmpina omul de afaceri din Oradea interbelică? Cum convieţuiau feluritele etnii: români, maghiari, evrei, germani, ţigani şi feluritele lor credinţe? Ce temperatură avea viaţa culturală?

Simbioza om-materialitate, evidenţierea unităţii om-ambient până la identificări surprinzătoare este o altă reuşită memorabilă a distinsului cercetător orădean. Iată-l glosând de pildă pe marginea arhitecturii : „Când treci pe lângă ele (clădirile oraşului-n.n.), văzându-le de la statura omului obişnuit, nu-şi relevă întreaga frumuseţe şi grandoare. Nu sunt atribute obţinute printr-o izbucnire pe verticală, nu ţâşnesc prea sus spre cer, până acolo unde ochiul oboseşte să le mai caute, fiind solid proptite pe pământ, desfăşurate pe el precum florile corola.”

„Primăria, Bisericile, Sinagogile, Gara sunt repere prin ele însele, prin destinaţia lor cunoscută, dar ele ajung să aparţină unui loc în asemenea măsură încât acesta nu poate fi gândit fără ele; o eventuală absenţă ar deranja ca producerea unui dezechilibru cosmic..”

De mare interes sunt graficele, tabelele, situaţiile comparative cu alte oraşe din România pe felurite domenii ale vieţii, conferind impresia, certitudinea exhauastivităţii, aşa cum se cuvine unui tom ştiinţific, ce transmite certitudini cognitive. „...Câţi locuitori trăiau în Oradea, câţi se îndeletniceau cu negustoria, câţi cu ziaristica, sau prestau munci de birou, câţi lucrau şi câţi nu, între ce vârste era cuprinsă vârsta cetăţenilor, câţi aveau lumină electrică, cum se repartiza consumul de energie pe cap de locuitor?” Situaţiile demografice, economice, culturale, confesionale, etnice se transferă în totaluri, unităţi mari, aparent abstarcte, dar ilustrative, care îşi au însă propria lor respiraţie şi capacitate de sugestie. Spre aceste repere avem tabelele locuitorilor după vârste, după sex,, cu naşteri şi decese, stare civilă, confesiune, căsătorii, divorţuri, gospodării, limbă maternă, tipuri de învăţământ etc., etc.

Detaliul- căci există o artă a detaliului, precum la marii sculptori, nu este doar sugestiv, ci şi detensionant. Făcând situaţia şomerilor din urbe la un moment dat, conform documentelor vremii, autorul asociază observaţia că şomerul X declarat oficial astfel este unul de lux, fiind milionar şi bogătaş al urbei..

Viaţa în curgerea-i murmuitoare sau unduind clocotitor altădată îşi află reliefarea şi în momentele astrale ale existenţei: naşterea, căsătoria, lumea cu efigiile ei, epigonii, moartea sunt reînviate de condeierul orădean aflat pare-se în zenitul activităţii sale de cercetare, după ce a mai editat alte lucrări ce au impus o impresionantă muncă de cunoaştere, selectare, valorificare: „Societăţi Academice din Bucovina (Arboroasa şi Junimea), Ed. Fundaţiei ”Celor trei Crişuri,1997; „Societăţile Academice Române din Viena” (Ed. Logos,2001), „ Abordări stilistice ale poeziei lui Radu Gyr” (Ed. Logos 2OO2), asupra cărora ne propunem să revenim, în folosul cititorului elevat.

Student strălucit al regretatului prof. univ Iosif Pervain, neîntrecutul valorificator în arta detaliului, adultul de azi, conf. univ. dr Corneliu Crăciun face dovada -prin multiforma sa activitae- că discipolul poate trece dincolo de oicumenele previzionate ale magistrilor.