Cornel Cotuțiu: „Nostalgii ?...”

Am desfăcut un dosar cu acte personale și am avut surpriza de a descoperi unul pe care nu mai aveam motive să-l țin minte, dar care acum mi-a stârnit amintiri, însoțite de o grimasă și o oarecum amuzantă apreciere pe seama stilului coercitiv al fostei instituții antedecembriste, pe care generațiile mai proaspete n-au avut „norocul” s-o cunoască: Securitatea.

     E firesc ca  adulții de azi să ia în seamă acest cuvânt doar ca fiind un substantiv comun, cu înțeles de „ansamblu de legi,  de măsuri privind ocrotirea oamenilor, a bunurilor; protecție, apărare, pază” (zice dicționarul, cel din 2006) etc. Celor vârstnici însă cuvântul acesta le amintește de totalitatea organelor de stat care, în țările comuniste, aveau sarcina apărării sistemului politic, social,  economic; o apărare represivă, dictatorială, stresantă, abuzivă, în ce-i privește pe cei vegheați, supravegheați, urmăriți și, nu o dată, brutalizați în beciurile  (zisei) instituții.

     Rândurile de până aici sunt un fel de motivație pentru ce urmează.

     Într-o zi, de acum 40 de ani, un tânăr milițian sună la ușa apartamentului meu. Deschid și aflu că trebuie să mă duc la sediul Miliției, cu mașina de scris. Se presupunea că am asemenea obiect, căci publicasem deja 2 cărți (desigur că securisto-milițienii știau că te duci la editură cu manuscrisul dactilografiat). La mirarea mea, celălalt a dat din umeri, dar a precizat: „Acuma.”

     M-am conformat și, la sediul cu pricina, m-a întâmpinat un bărbat; ne știam - că el este securist, că eu sunt profesor. Și abia acum mi s-a dezlegat, pe jumătate, misterul:

Mi-a întins o coală de hârtie (format A4) , cerându-mi s-o vâr în mașină și să scriu o jumătate de pagină. Eu: „Ce?” El: „Orice.” „Un banc cu Bulă?” „Fie”. Eu, mimând îngrijorarea: „Dar e scurt. Să scriu două, trei?” „Dacă aveți chef, poate fi și Ion Creangă, doar sunteți prof de română.” Eu: „De limba și literatura română.” Omul mi-a spus că are răbdare până a doua zi să fac ce-mi cere. Era clar că nu mai avea chef de vorbă; ba, s-a așezat pe un scaun. Și, cum milițianul sta rezemat de ușă, am pus capăt dialogului. Nu mai rețin ce „am bătut”, ci doar că a ieșit jumătatea cerută.

     În final, mi-am compus un chip senin, fără adieri ironice, îmi voiam o fizionomie care dorește să comunice cu adevărat:

     „Totuși, aș dori să știu care e motivul faptei ce mi se întâmplă. Se poate?”

     „Sunteți posesorul unui obiect care trebuie controlat.”

     „Săracul, doar nu face nimic fără mine !”

     Rețin surâsul de companion lejer:

     „Tocmai asta e. Prin foaia aceasta ați imprimat caracteristicile literelor. S-a constatat că uzura, stilul de a bate clapa, ritmul, foarte rar pot fi găsite identice la două mașini de dactilografiat.”

     „Ei, și ? Tot mister este pentru mine de ce interesul pentru mașina asta.”

     Bărbatul a dat a zâmbire:

     „Nu pentru mașină, ci pentru dumneavoastră este interesul.”

     „Tot mister...”

     „Tovarășe Cotuțiu, s-a descoperit, la nivel național, că circulă manifeste antistatale, bătute la mașină. Specialiștii noștri au ajuns la concluzia că autorul poate fi descoperit pornind tocmai de la specificul acestor mașini.”

     „Deci, eu pot fi un pezumtiv făcător de astfel de texte, dactilografiate la mașina mea.”

     „Știm că nu sunteți un inimos iubitor al regimului nostru, așa încât...”

     Conversația noastră s-a încheiat astfel, celălalt adăugând o grimasă ironică.

     Iar eu am primit o hârtie, pe care e imprimat, cu litere mari, cuvântul „Autorizație”, la antet precizându-se: ”Ministerul de Interne. Inspectoratul General al Miliției”. Apoi: „În conformitate cu prevederile Decretului nr. 98, din 28 martie 1983” cutare (adică, eu) „este autorizat să dețină și să folosească mașină de scris cu respectarea prevederior locale.”

     Acuma, am un gând proaspăt: Cum atunci decretul a fost zămislit la final de lună martie 1983, iar autorizația mea a fost emanată pe 10 decembrie a acestui an, înseamnă că alergăreții de la Securitate au avut de gâfâit după mașini de scris pe întinderea întregii societății românești socialiste, căci numai așaputea fi... categoric avansată...