Copiii, în vizită la primarul Creţu

Ieri, de ziua lor, circa 300 de elevi din 11 clase a IV-a de la diverse unităţi de învăţământ din municipiu au fost în vizită la primarul Ovidiu Creţu.

Mica lor excursie a fost una cât se poate de benefică. Şcolarii au socializat cu angajaţii primăriei şi au vizitat instituţia publică.

Spre marea lor bucurie, copiii au fost invitaţi de primarul Ovidiu Creţu în biroul său, unde discuţiile purtate au fost la cel mai înalt nivel.

Sinceritatea care îi caracterizează pe cei mici nu este de trecut cu vederea. Copiii au pus întrebări mari.

Se pare că una dintre cele mai arzătoare probleme expusă de copii, mai exact de Cristina din clasa a IV-a C de la Şcoala Generală nr.1 este legată de amenajarea parcurilor de joacă.

Primarul Ovidiu Creţu le-a promis că pe viitor, toate parcurile de joacă vor fi dotate conform standardelor.

De 1 Iunie, biroul primarului a fost mai aglomerat şi colorat ca niciodată. A fost o zi, în care primarul, păstrând bunele maniere şi etichetele unei gazde bune, a respins multe apeluri telefonice.

Avea şi cel mai întemeiat motiv: în biroul său se aflau cei mai sinceri şi ,,dezinteresaţi” oaspeţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5