Consilierii municipali au decis: Şcoala Gimnazială nr. 2 va fi desfiinţată

 

Cu 18 voturi „pentru” şi două abţineri, Consiliul Local Bistriţa, reunit în şedinţă extraordinară, a decis ca Şcoala Gimnazială nr. 2 Bistriţa să fie desfiinţată. De altfel, lucrurile erau lămurite din comisiile de specialitate reunite, care au dat aviz favorabil iniţiativei primarului Ovidiu Creţu.

         În plen, edilul municipiului a reiterat câteva dintre motivele care au stat la baza acestei decizii. „În perioada 1994-2013, populaţia municipiului a scăzut în permanență, în principal din cauza emigrării, și totodată a scăzut și populația școlară. Toate școlile din Bistrița au spații excedentare și nu îți acoperă numerul de elevi normali, iar unele dintre ele nici normele profesorilor. Tot în această perioadă, la Școala Generală nr. 2 din Bistrița, Gimnazială după noul stil, încet-încet, s-a creat o enclavă a copiilor de etnie romă, cu consecințe extrem de negative. În primul rând, scăderea nivelului învățământului în școala respectivă și tendința segregaționistă evidentă, luctu care nu este acceptabil în Bistrița anului 2013, în România anului 2013 și în Europa anului 2013. Responsabilitatea noastră este să luăm măsuri pentru ca toţi copiii din municipiul Bistriţa să aibă şanse egale la un învăţământ de calitate aşa cum este învăţământul din Bistriţa”, a argumentat primarul Creţu.

Acesta a adăugat că imobilul în care se desfăşurau cursurile ne este folosit la capacitatea maximă, dar, în schimb, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” are nevoie de spaţii, actualmente funcţionând într-o clădire retrocedată. „Noi plătim chirie pentru funcţionarea Liceului de Muzică, într-o clădire din domeniul privat, şi noi avem multe spaţii dispobibile, distribuite în şcolile din municipiu”, a mai precizat Ovidiu Creţu.

 

***       

Marţi, la iniţiativa primarului Ovidiu Creţu, a avut loc o întâlnire între conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa- Năsăud şi cea a Şcolii Gimnaziale nr. 2, cu părinţii elevilor de la această unitate de învăţământ.

Părinţii prezenţi la întâlnire au fost asiguraţi că niciun elev nu va rămâne neinclus în planul de învăţământ al anului şcolar viitor, iar la repartiţie se va ţine cont atât de domiciliu cât şi de aptitudinile fiecăruia. Până la finalul acestui an şcolar se va organiza şi o testare generală cu scopul de a se identifica abilităţile fiecărui elev, astfel încât cei care optează pentru  o şcoală vocaţională să fie repartizaţi la una dintre şcolile care au acest profil. Inspectorul şcolar general, Camelia Tabără, şi directorul unităţii de învăţământ, Claudiu Şular, i-au asigurat pe cei prezenţi că demersul este unul „în interesul elevilor”, iar pentru orice problemă punctuală care ar putea apărea se va căuta soluţia care să se înscrie în prevederile legale şi să răspundă aşteptărilor părinţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5