Confuzii şi ipoteze (V)

Prin urmare, Bethlen, Betlean denumesc o localitate care şi-a extras numele de la un cuvânt de origine slavă – baklan – ceea ce înseamnă cormoran, pasăre care s-a ghiftuit din peştii Someşului şi a bălţilor ce îl înconjurau de sute de ani.

Mi-am amintit îndată că în perimetrul actualei localităţi este o zonă care e numită Bugleşa. Am cercetat dicţionarele. În vechimea începutului de mileniu II, slavii foloseau cuvântul „buk” cu înţelesul de „fag”, iar „les” însemna la ei „pădure”. Aşadar, era o zonă denumită de tribul slav, aşezat în acest spaţiu, „pădure de fag”. Din „buk” şi „les”, a rămas, de-a lungul secolelor, o pronunţie populară: „bugleşa”. Pe malul drept al Someşului autohtonii denumesc o anume zonă ”Leşteana”; deci, tot cu „les”, însemnând pădure.

La 20 de kilometri de Beclean, spre Munţii Ţibleş există două sate ale căror denumire este indubitabil de origine slavă: Dobric şi Dobricel. Or, în limbile slave „dobrâi” înseamnă „bun, blând”. Altceva: în ţinutul Lechinţei (la sud de Bistriţa – toponim slav), dar mai cu seamă în sate precum Corvineşti, Bidiu, Enciu, fizionomia oamenilor (mai ales a femeilor, fetelor) este tipic slavă, iar nu puţine familii au nume cu rezonanţă slavă: Andreica, Timoftei, Rus etc.

În concluzie: triburile slave aşezate cândva pe aceste pământuri din nord-estul Transilvaniei, în bazinul someşan, bune şi blânde („dobrâi”), treptat au fost asimilate de populaţia autohtonă românească, dar reminiscenţele lor au trecut peste timpuri. Câtă vreme „baclanul” (cormoranul) a dăinuit veacuri aici, mai cu seamă la confluenţa Someşului cu pârâul Meleş, un enunţ de genul „Mă duc să pescuiesc la baclan”, treptat, cuvântul a putut trece la categoria substantiv propriu: Baclan, apoi, prin alternanţe vocalice, la Beclean. Iar cei doi români renegaţi (nu e sigur ce nume românesc aveau), care au venit să-şi preia domeniul, nu au găsit un loc pustiit de ape şi e firesc să-şi schimbe numele într-un altul, care să desemneze stăpânirea asupra populaţiei româneşti deja statornicite aici. Doar că Baclan/Beclean nu avea rezonanţă maghiară, aşa că au cârmit-o spre varianta Bethlean. Şi, precum grăieşte istoria locurilor dintre Carpaţi şi dincolo de Tisa, familia Bethlen a avut vocaţia de a se aşeza mereu la masa cu bucatele cele mai ispititoare din partea aceasta a Europei. Căci – nu-i aşa? – obraznicul mănâncă praznicul.