Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud: Povestea Bistriței înainte de anul 1200

Totul a început puțin înainte de anul 1200, Transilvania, locuită de vechii români, slavi, secui și pecenegi, cucerită de ceva vreme de Regatul Ungariei, era văzută ca teritoriu de frontieră a Europei creștine, dincolo de fortăreața naturală a munților, în est, tătarii reprezentau un mare pericol. De aceea regele arpadian Geza al II-lea, conștient de decalajul dintre vestul Europei cu orașe fortificate în care breslele funcționau de ceva vreme și Transilvania cu sate și multe resurse naturale puțin folosite, a invitat oameni din vestul dezvoltat (specializați în a construi fortificații și a prelucra materia primă) să se așeze permanent pe pământ regal în țara de peste păduri (terra ultra silvam). Populația venită (valoni, flamanzi, saxoni și bavarezi), sașii transilvăneni, buni meseriași, au început construirea celor șapte orașe-cetăți, a satelor și bisericilor fortificate. În regiunea noastră, atracția a fost minele vechi de argint și aur din munții, exploatate pe vremuri de daci și romani, de aceea prima așezare construită de coloniști, cu specific minier, a fost Rodna.
Tot înainte de anul 1200, sașii au venit lângă râul Bistrița (Bâstro- repede, apa cea repede, nume dat de slavii veniți mai dinainte), și au fondat orașul nostru. Unde acum este Piața Centrală și Biserica Evanghelică (cu al ei turn din piatră, cel mai înalt din Transilvania), au construit primele case și biserica comunității, la început o bazilică romanică cu două turnulețe, fortificată cu zid de piatră în apropierea ei.
Puțin mai târziu au ajuns aici și au construit mănăstiri, pentru a promova catolicismul și a deține un control specific, călugării dominicani și minoriți (unul din cele trei ordine monahale franciscane) iar puțin înainte de anul 1300, călugării-cavaleri ioaniți (azi- cavalerii de Malta), care și-au reluat activitatea specifică din Ierusalim, construind și primul spital al orașului.
Primul nume al așezării a fost un nume din spațiul germanic- Nösen (în latină-Nosa, toate cronicile fiind redactate pe atunci în latină), nume care apare în mai multe scrieri vechi referitoare la marea invazie a tătarilor generalului Batu Khan, nepotul haganului (hanul hanilor) Ginghis, în regatul Ungariei (1241) și până la porțile Vienei, ei trecând și prin pasul Rodnei, jefuind și distrugând multe așezări, printre care Rodna și Nösen. Sașii au avut capacitatea de a reface așezările și a se reîntoarce într-un timp relativ scurt la viața de dinainte.
Bistrița, al doilea nume și cel actual al orașului apare puțin mai târziu (1264), modificat din numele dat râului de slavi. Așezarea începea să capete forma, consistența și funcționalitatea unui oraș.
Așa a început, în vremuri înnegurate și grele, frumoasa poveste a orașului nostru.
Înflorite în noi ca niște pilde vii, înțelesurile istoriei aduc folosința ei benefică, a pătrunde în gândirea și a înțelege acțiunile oamenilor din vremuri trecute cu tot ce înseamnă mentalități, concepte, limitări intelectuale și materiale, legătura cauză-efect, context. Secția de istorie a muzeului ( museion- templul muzelor ) Bistrița are în îngrijire multe exponate de patrimoniu material și spiritual, dovezi, argumente ale poveștii de mai sus.
Miloș Eugen, Casa Argintarului - secție a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.