Comemorare pr. Ioan Maier, protopop greco-catolic (1782-1867) la 190 de ani dela numirea sa ca protopop greco-catolic de Bistriţa

Duminică, 16 iulie 2023, comunitatea greco-catolică din Bistrița l-a comemorat pe Pr. Ioan Maier, un mare intelectual român bistrițean din sec. al XIX-lea, protopop greco-catolic (1782-1867). S-au împlinit 190 de ani de la numirea lui ca protopop de Bistrița, în cadrul Sinodului de la Blaj ținut în 3/15 iulie 1833. Programul a început cu o celebrare liturgică în Biserica ”Buna-Vestire” din Bistrița. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Pr. Cristian Goia, protopop greco-catolic de Bistrița, care, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre episodul vindecării paraliticului. A subliniat 2 aspecte importante din evanghelie: mijlocirea pentru cei în suferință și importanța sufletului. La celebrare au participat Pr. Ioan Vasile Frișan, paroh în parohia Bistrița I, Pr. Narcis Pop, paroh în parohia Bistrița II și Pr. Teodor Costin, vicar parohial, precum și un mare număr de credincioși. La finalul Sfintei liturghii, părintele protopop a evocat personalitatea Pr. Protopop Ioan Maier pe baza scrierilor unor cercetători istorici care au studiat documente din arhivele Naționale din Alba, Cluj și Bistrița. S-au prezentat în premieră și fotografii ale unor documente existente în arhive. La final a avut loc o mică agapă fraternă și o expozitie a documentelor prezentate.

A doua parte a programului s-a desfășurat în cimitirul vechi greco-catolic de pe str. Crinilor, în locul unde se află mormîntul vrednicului protopop Ioan Maier. În acest loc a fost și Biserica de lemn românească greco-catolică construită cu mari eforturi de comunitatea greco catolică bistrițeană în anul 1792, unde Pr. Ioan Maier a slujit timp de 36 de ani. Biserica de lemn a fost folosită timp de mai bine de 100 de ani apoi, după achizitionarea Bisericii minorite de la Coroana, aceasta a fost donată parohiei Lechința. Tot în acest loc au fost cele două școli confesionale care se pot vedea și astăzi: cea de lemn pe colț cu str. Cerbului și cea de zid - actuala grădiniță nr. 9. Pr. Protopop Cristian Goia a celebrat un parastas de pomenire împreună cu 10 preoți bistrițeni și câteva zeci de credincioși. La finalul parastasului, pr. Protopop a vorbit despre personalitatea Pr. Ioan Maier și importanța locului de pe str. Crinilor pentru comunitatea greco-catolică din Bistrița. Se dorește, pe viitor, cu sprijinul comunității bistrițene, refacerea pietrei funerare degradată de-a lungul timpului. A fost un moment de har și de rememorare a trecutului Pr. Ioan Maier care, prin activitatea sa pastorală și intelectuală, și-a adus contribuția la formarea spirituală și morală a enoriașilor din Bistrița.

Biroul de presă al PROTOPOPIATULUI GRECO-CATOLIC BISTRIȚA

Pr. Protopop Ioan Maier - 16 iulie 2023, Cimitirul vechi greco-catolic , Str. Crinilor - YouTube

Comentarii

17/07/23 16:43
Toni

Biserica, cimitirul si scoala au fost intotdeauna izvorul spritualitatii la români.
La Bistrita pe strada Crinilor la intersectia cu strada Cerbului se află locul vetrei de spiritualitate românească existente pe aceste meleaguri in urma cu mai bine de 250 de ani.
Acest loc a infruntat vremurile si vremile, scăpând până si de nemiloasa sistematizare din perioada comunistă. După multi ani de uitare si delasare, vechiul cimitir românesc din Bistriţa a fost reabilitat de către Primărie si resfintit în 2012. Istoricii spun că in acest cimitir se află si osemintele fratelui lui Andrei Muresanu. Cu ocazia resfintirii cimitirului, fostul primar Ovidiu Cretu vorbea si despre achizitionarea si reabilitarea primei scolii românesti, in care sa fie organizat un muzeu comparabil (păstrând proportiile) cu muzeul primei scoli românesti din Scheii Brasovului. Numai că de la vorbe la fapte e cale lunga. Mai trebuie spus ca tot aici se afla si o biserică de lemn care a aparţinut Bisericii Greco-catolice din Bistriţa până în anul 1897 când a fost donată românilor din Lechinţa, deoarece intre timp, mai exact in 1893 ansamblul fostei manastiri a minoritilor nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărat de Biserica Greco-catolică si astfel credinciosii greco- catolici care pana atunci nu aveau voie să isi construiască biserică in cetate, au reusit să aibă o biserică a lor până in 1948 când regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi “biserica de la coroana” a fost preluată de către ortodocşi.
In prezent acea căsuță unde a funcționat prima școală confesională se află in paragină si se degradează cu fiecare zi ce trece. Ea ar trebui de urgentă achizitionată de municipalitate, reabilitata si transformata in muzeu, dupa modelul muzeului primei scoli romanesti din Scheii Brasovului. De altfel, din 2011 si la Sf. Gheorghe (Covasna) există un muzeu al primei scoli romanesti dupa reabilitarea casei in care a functionat scoala respectivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5