Colonel (rtg.) Teodor Cotuțiu va fi condus pe drumul veşniciei la Dumbrăviţa

S-a născut la 12 iulie 1949 în satul Dumbrăvița (după numele vechi satul Diug), din actualul județ Bistrița-Năsăud, fiind al doilea copil, din cei trei, în familia lui Toader și Ana Cotuțiu.

După primele patru clase urmate la școala din Dumbrăvița, a urmat clasele V-VII în localitatea Căianu Mic, precum și primele două clase de liceu.

În anul 1964 a fost selecționat pentru  Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1966.

În perioada anilor 1966-1969 a urmat cursurile Școlii Militare Superioare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în specialitatea chimie militară, pe care a absolvit-o la 30 decembrie 1969, obținând gradul de locotenent, mai repede cu 6 luni decât era planificat, datorită situației create de invazia sovietică în Cehoslovacia, din august 1968.

A fost repartizat comandant de pluton de cercetare radiație și chimică în cadrul Batalionului 187 Protecție Antichimică din garnizoana Oradea.

Ulterior a îndeplinit funcțiile de comandant pluton în Compania Tratare Specială, comandant pluton Degazare Echipament și apoi, instructor cu probleme de propagandă.

În anul 1971, tânărul locotenent Teodor Cotuțiu s-a căsătorit cu învățătoarea Cotuțiu Rodica.

În anul 1972 a urmat un curs de două luni în cadrul Centrului de Instrucție al Trupelor Chimice de la Câmpulung Muscel.

În data de 30.XI.1974 a fost numit instructor cu probleme de tineret în Comandamentul Armatei a IV-a, axându-se pe activități culturale, sportive și de organizare a muncii cu tinerii, în toate unitățile subordonate aceste armate.

În anul 1977 a fost avansat, înainte de termen,  la gradul de căpitan.

Între anii 1979-1981 a urmat cursurile fără frecvență ale Academiei de Științe Politice, care funcționa  în acea vreme la București.

În anul 1981, după absolvirea Academiei Militare Generale, urmată în perioada 1979-1981, a continuat studiile la un curs de specializare pe linie de organizare-mobilizare la Cernica (București.)

A fost numit instructor cu probleme de cultură, iar în anul 1982 a fost numit șef de stat major și prim locțiitor al comandantului la Regimentul 223 Mecanizat din Dej.

În 1985 a urmat cursul post academic de comandanți de regimente mecanizate (profil unic), iar în anul 1987 a urmat cursul post academic de profil unic pentru toate armele.

La 20.04.1986 a fost numit comandant al Regimentului 23 Mecanizat din Beiuș.

În luna iulie 1989, în urma unor neglijențe în actul de comandă, a fost schimbat din funcția de comandant, de către o comisie condusă de generalul Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului.

În urma primirii la raport, de către ministrul apărării de atunci,  generalul-colonel Vasile Milea, a fost repus în drepturi și numit ofițer 2 în cadrul Biroului Operații și Pregătire pentru Luptă la Comandamentul Diviziei 81 Mecanizată din Dej, ulterior fiind numit șeful Biroului 2 Informații și șef al Cercetării în acest comandament.

În perioada 22 decembrie 1989-aprilie 1990 a răspuns de cadrele din miliție și securitate, precum și de paza obiectivelor economice din Dej.

La 03.09.1990 a fost numit la comanda Regimentului 221 Mecanizat „Năsăud”, primind comanda și drapelul de luptă de la locotenent-colonelul Amariei Vasile, la data de 10 septembrie 1990.

Prin Ordinul Statului Major al Trupelor de Uscat al României Nr. T.U.370/09.08.1995, Regimentul 221 Mecanizat s-a transformat în Centrul 221 Instrucție și Depozitare din subordinea Corpului 7 Armată „General Nicolae Șova”.

În august 1998, Centrul 221 Instrucție Depozitare s-a transformat în Centrul 221 Mobilizare Vânători de Munte.

Colonelul Teodor Cotuțiu a fost comandant al acestor structuri militare din 1990 până în anul 1998.

Cadrele militare și salariații civili care au fost în aceste structuri comandate de către colonelul Coruțiu Teodor transmite familiei îndurerate,

Sincere condoleanțe și Bunul Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace  !

 

Col. (rtg.) Cordovan Ioan

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5