Colegiul Naţional Liviu Rebreanu: Un remarcabil demers didactic

În perioada 26-28 noiembrie a.c.,s-a desfăşurat, la Cluj-Napoca, Simpozionul Naţional de Didactica Limbii şi Literaturii Române Ioana Em. Petrescu la care au participat cadre didactice cu înaltă calificare şi având ca invitaţi specialişti şi profesori universitari de renume.

Dincolo de efectul benefic în ceea ce priveşte modernizarea actului didactic, atelierele de lucru au pus în valoare creativitatea şi competenţa elevilor, care au fost principalii propunători ai temelor, ideilor şi materialelor bibliografice ce au stat la baza activităţilor propriu-zise şi, prin asta, participarea lor pe parcursul lecţiilor a fost pe măsură, mai ales că demersul didactic se desfăşura prin aplicarea transdisciplinarităţii.

Ca specialist în domeniu, am considerat necesar să atrag atenţia asupra lucrării susţinute de prof. Georgeta Măluţan şi prof. Mihaela Bilegan – de altfel foarte apreciată de asistenţă – mai ales datorită caracterului său transdisciplinar.. Am în faţă, spre comparaţie, atât decursul lecţiei realizat pas cu pas de cele două profesoare şi întregul material bibliografic şi didactic folosit, precum şi definirea termenului de” transdisciplinaritate” făcută de cel care l-a creat şi aplicat, prof. universitar şi cunoscutul om de ştiinţă Basarab Nicolescu (cu care, în treacăt fie spus, am fost coleg de gene-raţie la două licee de prestigiu din Ploieşti, întâlnindu-ne cu prilejul olimpiadelor de română, el câştigând în plus toate olimpiadele de matematică până la medalia de aur al Olimpiadei Internaţionale). Trandisciplinaritatea, spune Basarab Nicolescu, „priveşte – aşa cum indică prefixul „trans” - ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline, şi înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii.” Disociind acest concept de pluridisciplinaritate şi interdisciplina- ritate, ilustrul cercetător subliniază că „cercetarea transdisciplinară nu este antagonistă, ci complementară cercetării pluri şi interdisciplinare”, iar toate la un loc, lângă care se adaugă şi disciplinaritatea „sunt cele patru săgeţi al aceluiaşi arc: cel al cunoaşterii.”

Lunga listă de peste 40 de autori de genuri, de naţionalităţi şi de domenii diferite, de la Mircea Eliade la Amelie Northcomb sau Gabriel Garcia Marquez, propusă de elevi ca reper pentru lectura celor patru ani de liceu, a pus în centrul atenţiei două cărţi conţinând texte nonliterare, Zvonurile de Jean Kapffer şi Viaţa secretă a apei a lui Masuru Emoto, prima din domeniul sociologiei, a doua de ştiinţele naturii, dovedind tentaţia pentru cunoaştere a adolescenţilor.

După ce prof. Georgeta Măluţan, specialitatea lb. şi lit. română, a vorbit despre prima dintre cărţi, o elevă a abordat-o pe cea de a doua,catalogând-o ca „interesantă şi folositoare, cu informaţii transferabile în toate domeniile, inclusiv în cele artistice” şi iată cum interesul elevilor se direcţionează spre cercetarea între discipline şi chiar înăuntrul diverselor discipline, lucru ce avea să fie confirmat de cursul ulterior al demersului didactic, peste două săptămâni, când se cere ajutorul prof. de chimie, Mihaela Bilegan. Trebuia date răspunsuri la întrebări ca:1.Cum a ajuns apa pe Pământ? 2. Care este legătura dintre ciclul vieţii şi al apei? 3.De ce este apa elementul comun între viaţă/frumuseţe/Divinitate/cunoaştere intrapersonală şi interpersonală? 4.În ce măsură apa reflectă gândurile şi acţiunile noastre? 5.De ce cristalele de apă îşi schimbă structura atât de variat? Răspunsurile la aceste întrebări nu vizau numai domeniul chimiei şi iată-le pe cele două profesoare documentându-se foarte serios şi consiliind elevii în cadrul unui experiment transdisciplinar, pentru a înţelege textul scriitorului japonez. Drumul spre cunoaştere, lung, dar în acelaşi timp plăcut, se realizează pas cu pas: profesoara de chimie expune părerile cercetă- torilor despre formarea unei cruste de gheaţă pe suprafaţa reactivă a granulelor de praf interstelar; sub efectul gravitaţiei apa ajunge din depărtările Universului pe Pământ; circuitul apei în natură este intuit de Biblie, de vechi texte indice. Se recurge la cunoştinţe de astrono- mie, religie, biofizică, biochimie, mitologie, istoria religiilor, dar se depăşesc hotarele pluri şi in- terdisciplinarităţii, pentru că se abordează aspecte de dincolo de domeniile acestor ştiinţe, când se vorbeşte despre efectul purificator al apei, despre memoria ei, despre posibilitatea de a educa apa pentru a îmbunătăţi viaţa omului. Structura informaţională apei poate fi remode- lată, relevând gândurile, sentimentele şi trăirile ce au fost îndreptate iniţial asupra ei: expusă unor expresii verbale plăcute, unor emoţii pozitive, unui concert simfonic, formează cristale minunate când este apoi îngheţată, pe când apa impură sau emoţiile negative îndreptate asupra ei îi dau o structură cristalină distorsionată. Apa captează, deci, frica, panica, regretul adânc al oamenilor. Ca şi fiinţa umană, apa îşi poate stoca memoria: noi – prin ADN, apa – în molecule. Memoria apei a devenit memoria Fiinţei.

Quod erat demonstrandum! Profesoarele care au condus şi consiliat acest demers didactic nu s-au mărginit doar la rigorile ştiinţelor sau la îmbinarea lor cu manifestările artelor, pentru a face mai atractivă receptarea unor texte nonliterare. Ce domeniu al ştiinţei ar face imprudenţa să abordeze în acest mod nişte probleme, de altfel foarte serioase, legate de cu- noaşterea umană, făcând apel la emulaţia afectelor şi stărilor emoţionale, pentru a stârni ima- ginaţia efervescentă a unor adolescenţi în plin proces de formare pe toate planurile? Cert este că pentru profesorul de română cercetarea transdisciplinară a fost un ajutor de nădejde pentru regândirea unor lecţii despre poezia romantică şi simbolistă, despre literatura lui Blaga, Voiculescu şi Sadoveanu, despre literatura SF, despre expresivitate în diversele tipuri de limbaje, despre elementele care înlesnesc sau perturbă receptarea şi chiar despre climatul orelor de literatură.

1 dec. 2010 prof. Mihai Litinschi