Climate literare

Numărul 18 al publicaţiei „Climate literare – foaie pentru minte şi inimă, oablă şi neatârnată” este un număr de sărbătoare prezentând Lumina Lumii prin creaţiile literare. Editorialul, semnat de Ion Iancu Vale, vorbeşte despre nesomnul din somn al Atotţiitorului. Poeziile sunt semnate de Radu Gyr, Nichifor Crainic, Gheorghe Palel, Dan Dubescu, Doru Mareş, Grigore Grigore, Emil Perşa. Mihai Antonescu este prezent prin câteva consemnări prieteneşti, iar Victor Atanasiu vorbeşte despre Dinu Săraru „Un Richard al III-lea al vremurilor noastre”. „De ce avem nevoie de iubire?” ne spune, printr-un interviu, Anton Gagiu, iar Nicolae Dorel Trifu, în cadrul rubricii „Cronica literară” prezintă un eseu despre „Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu”.

Din judeţul nostru sunt prezenţi, în acest număr, Melania Cuc, prin intermediul unui dialog semnat de Monica Mureşan, în care vorbeşte atât despre literatură, cât şi despre icoanele pe care le realizează pe ferestre tradiţionale. Melania mărturiseşte că, prin scris simte că se apropie mai tare de Dumnezeu. De asemenea, „Despre grupările literare din judeţul Bistriţa-Năsăud” scrie Menuţ Maximinian.

Un număr bogat în trăiri, în care lumina predomină.

Comentarii

22/01/11 19:10
caliga

nicolae dorel trifu este un poetras de ultima mana,nu a fost publicat inainte de 89 pentruca era un autor minor.incult,fara nicio valoare.Prin Pricop ajunge langa scriitori valorosi,pe care ii injura astazi pentru ca si-au dat seama cu cine au in lucrare.Despre manelele sale literare n=au scris critici de prestigiu.Un ilstru anonim respins de mai toate revistele literare de prestigiu.Climate literare respinge aceasta maculatura.Literatura romana nu are nevoie de manilesti.

06/01/11 15:14
Vizitator Zv...

Cu deosebita stima si respect fata de poetul Gheorghe Palel astept sa particip la o serata cu lansarea unui volum de poezii

17/02/10 12:32
VizitatorAleodo...

Salutari prietenului meu Mircea Cotarta! Poate da un
semn de o alta traire peste timp!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5