CJC-anul proiectelor europene

Directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, profesorul Nicolae Gălăţean, declară că planul de acţiuni pe 2010 este pe două paliere. În primul rând este vorba despre menţinerea şi perfecţionarea acţiunilor devenite deja tradiţionale. Se doreşte mărirea gradului de implicare a primăriilor în festivalurile din judeţ. Un al doilea obiectiv este acela de a organiza ample acţiuni atât prin numărul de participanţi la actul artistic, cât şi a actanţilor care îngurgitează cultura. Anul acesta va avea loc cel mai mare festival care va aduna mii de ţărani din toate localităţile judeţului, când vor fi trecute în revistă cele mai frumoase şi variate costume populare.

Împreună cu Conservatorul din Cluj Napoca s-au pus bazele unui protocol pentru o stagiune de un an de zile în localităţile judeţului, cu concerte de muzică cultă susţinute de studenţi şi cadre didactice.

Interetnic Fest va aduce la ediţia a doua noutăţi. Vom avea parte de cea mai mare expoziţie cu costume ale tuturor minorităţilor din ţară. Vom admira costumele ruşilor lipoveni din Ghindăreşti - Constanţa, a rutenilor din Bistra - Maramureş, a croaţilor din Caraşova - Caraş Severin, a tătarilor turco-musulmani din Constanţa, a ucrainienilor din Tulcea, a bulgarilor din Vinga - Timiş, a aromânilor din Sarighiolul de Deal - Tulcea, a slovacilor şi cehilor din Budol - Bihor, a maghiarilor şi saşilor din Bistriţa, a românilor din Sângeorz-Băi şi a şvabilor din Becicherecu Mic – Timiş, precum şi a altor etnii. Se va extinde şi târgul de meşteşuguri, pe lângă meşterii olari fiind aşteptaţi şi pictorii naivi, precum şi meşterii populari cu artizanat. 2010 va aduce şi Tabăra de Fotografie a fotografilor profesionişti, precum şi un festival de obiceiuri pe o temă dată ( Sânzâiene, Măsura Oilor, Nunta etc). Orchestra Profesionistă Dor românesc, dirijată de maestrul Ştefan Cigu, va fi gazda întâlnirii a 16 ansambluri profesioniste din ţară, într-un cocert de amploare ce va fi susţinut la Sala Polivalentă, în prezenţa celor mai sonore nume aloe artiştilor din ţară.

Corala “Andrei Mureşanu”, Corala Osana, corurile Liceului de Muzică, vor fi incluse într-un program care va amplifica manifestările corale. Sala de expoziţii ArtGaleria va aduce anul acesta pe simeze pictori din principalele centre culturale din ţară, a căror lucrări vor putea fi achiziţionate. Centrul Cultural va avea prin formaţiile din judeţ schimburi de experienţă cu formaţii din mai multe judeţe. Se vor stabili concerte în judeţ în mai multe localităţi, cu invitaţi din afara judeţului, urmând ca apoi să fie întoarsă vizita.

Cel mai important obiectiv este demararea lucrărilor pentru sala multifuncţională, care va găzdui pe lângă spectacole de calitate şi simpozioanele Consiliului Judeţean, precum şi expoziţii. Clădirea va fi amplasată în curtea Centrului Judeţean pentru Cultură, fiind deja întocmit studiul de fezabilitate şi proiectul. Clădirea estimată la aproximativ 3.000.000 de lei se doreşte a fi unul dintre cele mai moderne spaţii culturale. Prima tranşă din banii necesari construcţiei este inclusă în bugetul instituţiei pe anul acesta. Proiecte măreţe, pe care directorul Nicolae Gălăţean doreşte să le înfăptuiască pentru promovarea culturii noastre la standarde europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5