Cine sunt veleitarii?!

Miercuri, 5 noiembrie a.c., s-a desfăşurat la Centrul Judeţean pentru Cultură întâlnirea de toamnă a membrilor Societăţii Scriitorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. Dintr-un total de 40 membri, au fost prezenţi 13. Dar nu aceasta este problema mea, nefiind încă membru al acestei societăţi. În prima parte a anului când o parte din actualii membri erau solicitaţi să-şi depună dosarele la SSBN, i-am solicitat personal d-lui I.M. să-mi acorde o caracterizare (pentru dosar) referitor la activitatea mea literară. Am considerat că domnia sa este preşedintele Cenaclului literar “George Coşbuc” unde eram (şi mai sunt) membru.

Am rămas, desigur, surprins de refuzul D-lui. Motivul invocat: Nu este necesar, trimite numai dosarul la mine să îl rezolv în calitate de vicepreşedinte! Nu am mai insistat, dar ştiind procedura, nici eu nu am trimis un dosar incomplet. Mi-am adus însă aminte că în urmă cu puţin timp m-am înscris (cu dosar în regulă) la concursul satiric, ocazionat de Festivalul “Mărul de Aur”, secţia “Volum publicat”. În calitate de secterar al festivalului (membru în juriu), dl. I.M., mi-a solicitat un exemplar din volumul intitulat “O lume de râs”, pentru a-l studia şi a-l susţine, argumentat în juriu. Confirmându-mi faptul că “se află pe mâini bune”, l-a introdus în geanta proprie.

Cum am constatat ulterior, după vreo două-trei zile. Cartea a rămas tot în geantă. S-a lecturat altceva cu mai multe grade (DAL!). Ce s-a întâmplat este lesne de înţeles pentru oricine (voi reveni, ulterior). Reîntorcându-ne la şedinţa SSBN, în afara altor probleme, dl. I.M. a provocat o adevărată campanie împotriva “veleitarilor” şi a “celor care îi încurajează!” (Eram citat ca exemplu negativ). Reacţia aceasta, a manifestat-o şi înainte,de câte ori mi se publica poezie în coloanele ziarului. Dar, cine sunt, de fapt, veleitarii, d-le I.M.? Neapărat, vrem să-i cunoaştem şi noi, enumeraţi în coloanele ziarului, unde şi Dvs. (în mod zilnic) vă scrieţi o cronică, mai exact un jurnal cu amintiri interminabile!

Dovadă că îl citesc zilnic, referitor la fragmentul din data de 6 noiembrie a.c. din “Răsunetul”, de dragul cititorilor (consider că ne sunt comuni), vă rog frumos să confirmaţi dacă promisiunea făcută doamnei D. (referitor la crucea promisă pe mormântul regretatului ziarist şi critic literar Dumitru Andraşoni) a fost şi respectată? (Chiar şi fără poză). Ştiindu-vă un bun creştin, mi-e greu să cred că un confrate al d-voastră să fie lipsit de cel mai necesar simbol creştin, “crucea”, de peste 7 ani de zile: “Câtă ingratitudine, Doamne!” Pot afirma cu certitudine că: distinsul prof. şi scriitor clujean Ionel Andraşoni, luptă de peste şapte ani, să găsească măcar locul unde îşi doarme somnul de veci, fratele său. Presupun că dacă ar fi existat o cruce, timp de şapte ani de zile, i-ar fi descoperit mormântul, poate neputeţi ajuta sva.

D-le I.M. Referitor la invectiva dvs.cum că: “Am început a scrie la o vârstă prea înaintată, neavând ceva mai bun de făcut”!, vă informez: Dacă mi-aţi fi citit cărţile într-adevăr, datele autobiografice vă lămureaz asupra faptului că scriu şi am fost publicat de la o vârstă mult mai fragedă în comparaţie cu mulţi dintre confraţi.

O altă dilemă a d-lui I.M., care nu-i dă pace este următoarea:

-Cine este d-na Crina B. Decuseară?

-Nimic mai simplu: Citiţi cronica din cotidianul “Răsunetul” nr. 4906/18 sept. a.c., pag. 5: “Mesaj social de suflet”, semnat de dr. în filologie Crina Bocşan, membru USR.

Vă recomand d-le I.M. să citiţi cărţile (chiar şi ale veleitarilor) şi înainte de a duce asemenea campanii denigratoare, să scrieţi mai bine cronici pertinente, într-o atmosferă fără aburii nocivi (care se măsoară în gr. DAL). În aşteptarea răspunsurilor aşteptate de fidelii cititori, printre care mă aflu şi eu. Vă doresc gânduri mai bune!