Cincisprezece reprezentanţi ai societăţii civile, între care şi Gabriela Szabo, numiţi în Consiliul Economic şi Social

Cincisprezece reprezentanţi ai societăţii civile, între care şi Gabriela Szabo, au fost numiţi de premierul Victor Ponta membri ai Consiliului Economic şi Social, potrivit unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial.
Astfel, în această instituţie publică au fost numiţi Sevastiţa Grigorescu (Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti), Costel Stanciu (Asociaţia pentru protecţia Consumatorilor), Adrian Diţă (SMURD), Cătălin Zamfir (Academia Română), Dragoş Nicolae Drăghinescu (Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli din România), Preda Nedelcu (Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice), Ioan Cindrea (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România), Ion Anghel, (Uniunea Profesiilor Liberale din România), Marius Marinescu (Fundaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului), Sergiu Radu Ruba (Asociaţia Nevăzătorilor din România), Gabriela Szabo (Fundaţia Delta Dunării), Ionuţ Sibian (Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), Mihaela Iulia Gună (Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi), Dana Cavaleru (HR Management Club), Loredana Urzică (Uniunea Studenţilor din România).

Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită prin Legea 62/2011, cu modificările ulterioare, în scopul realizării dialogului social la nivel naţional dintre patronat, sindicate şi Guvern şi a climatului de stabilitate şi pace socială. AGERPRES

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5