CENTURA DE ORGOLII, sau, cum am pierdut ce nu am avut

Anul acesta a fost “silentio stampa” vis-a-vis de celebra de acum, şi din păcate, pierduta centură de ocolire a municipiului Bistriţa. Anul 2010 a fost vârful de aisberg într- o confruntare preponderent politica. Ea a atins direct administraţia locală, Consiliul judeţean, cetăţenii, media , un minister birocratizat al transporturilor, IPTANA- proiectant, politicieni de toate culorile, mai mult sau mai puţin avizaţi şi la subiect.

De trei luni încoace s-a aşternut tăcerea. Asta, deoarece, bătălia orgoliilor dintre instituţii publice- chipurile aflate în slujba cetăţeanului- politicieni cu funcţii în administraţie s-a încheiat fără castigatori şi fără centură.

A pierdut oraşul şi cetăţenii, am pierdut toţi! Practic, s-a pierdut şansa realizării unei investiţii absolut necesare, oportune şi evident benefică pentru acest oraş. Nu trebuie să mai spun că discutăm de marea şansă a dezvoltării Bistriţei ca zonă metropolitană, sau cu certe posibilităţi de a crea zone de dezvoltare speciale pentru industrie şi, cu impact asupra locurilor de muncă, a serviciilor, într-un cuvânt, a revitalizării vieţii citadine şi a dezvoltării urbane.

Am pierdut ce nu am avut, şi ce nu vom avea probabil în următorii 4-5 ani. Din cauza unor orgolii politice, am pierdut oportunitatea unei finanţări din fonduri europene de zeci de milioane de euro, bani pe care din resurse interne nu-i vom putea mobiliza prea curând.

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Indiferent pe unde trecea, această centură trebuia făcută. Construirea ei trebuia începută în acest an, nu peste alţi zece. Orgoliile şi încăpăţânarea, lipsa de dialog, neimplicarea şi lipsa unui dialog cu bistriţenii de rând, dar şi cu reprezentanţii lor aleşi, dorinţa de asumare individuală a unui asemenea proiect, atât de important, toate au dus la eşec.

Nu s–a înteles, şi, din păcate situaţia nu s-a schimbat deloc,că, niciun personaj aflat temporar într-o funcţie de decizie publică nu poate să deţină singur, adevărul absolut, soluţia unică şi cea mai viabilă, cea mai performantă şi cea mai bună în raport cu ceea ce doreşte cetăteanul, ale cărui interese este obligat să le apere şi să-i rezolve problemele.

O astfel de problematică şi solutie , în interesul celor reprezentaţi de noi, politicienii, nu poate fi abordată decât prin implicarea şi dialogul deschis şi sincer , fără patimă şi orgolii, cu profesionalism dar şi decenţă, cu fermitate dar şi cu concesii argumentate.

Am rămas fără centura ocolitoare, cu un drum de tranzit în zona industrială între Viişoara şi drumul naţional spre Năsăud, făcut pe vremea lui Ceauşescu şi peticit cât se mai poate de 20 de ani, dar cu orgoliile împăcate şi satisfăcute că am fost “tare pe poziţie” şi n-am cedat un pas înapoi. Suntem “tari” şi avem principii! Dar n-avem drumuri, străzi dar nici centură